Ne-a vizitat la redacţie un seleuşan; arăta ca ieşit de sub duş după o bătaie zdravănă şi-o spitalizare pe măsură, cu ochii vineţi „ca la carte” şi cu copci pe un pomet al obrazului (stângul), pe-o arcadă (stânga şi ea), şi-n creştetul capului. Era însoţit de fiul său. Iniţial, văzându-l de departe, am crezut că fie tocmai ce-a ieşit din ceva salon de cosmetică şi vrea să ne facă o farsă „de 29 februarie” (că anul acesta-i bisect), fie că i s-a prăbuşit în cap vreo cornişă (clădirea de lângă redacţia noastră oricum şi le-a plouat pe toate şi nu mai are aşa ceva…). Mi-am scos telefonul să sun la 112 – fie urgenţă poliţienească pentru o farsă care mă bagă-n sperieţi, fie urgenţă medicală „de prima mână”, însă n-a fost cazul; mi-au făcut amândoi semne paşnice cu mâna, ceva care-nsemna „şezi blând, că nu-i nimica!”, s-au apropiat de mine, ne-am salutat şi-am purces să facem ce trebuia făcut: eu să ascult şi să iau notiţe, iar ei să povestească un basm de groază, după care ei  s-au dus acasă la ei, la Seleuş, eu acasă la mine, în Arad. Nu ştiu cum au dormit ei, dar eu, după o noapte de somn cu vise urâte şi rupt în multe reprize scurte de fumat pe rupte, m-am apucat să scriu cele de mai jos.

Îl cheamă Ioan Jurcă, e seleuşan şi consilier local în comună. Fiul său e tot seleuşan, dar nu-i consilier. Povesteşte consilierul că pe 24 februarie (era-ntr-o miercuri), seara pe la şapte, s-a dus până la un magazin din sat – „La doi paşi”. În magazin, spune Ioan Jurcă, erau vânzătorul (proprietar?) Ioan Ardelean (lumea-i spune Neluţu), şi Dănuţ Bolcu, seleuşan şi el, fost consilier local până în 2004, deci coleg de consiliu cu Ioan Jurcă (era consilier şi înainte de 2004).
Absolut firesc, discuţiile dintre doi foşti colegi de consiliu s-au înfiripat repede, iar de la înfiripare până la reproşuri n-a mai fost decât un pas – care s-a făcut repede. Ioan Jurcă spune că, printre altele, Bolcu l-a făcut trădător fiindcă a intrat în consiliul pe listele PNG (Partidul Noua Generaţie), şi a trecut prin trădare la PNL. „Ne-am făcut reproşuri, dar nimic nu prevestea ce avea să urmeze”, spune Ioan Jurcă.
După cum povesteşte el, Dănuţ Bolcu a plecat din Magazin dar s-a întors foarte repede însoţit de fiul său mai mic (are doi fii), David Bolcu. „Odată intraţi în magazin, fără nici un fel de discuţie sau avertizare, cei doi m-au luat la bătaie: m-au lovit care pe unde nimerea. Am căzut la pământ. Sângeram, iar ei mă loveau. Vânzătorul a început să strige, aşa că m-au lăsat în pace câteva clipe. Mi-am scos telefonul, m-am ridicat şi l-am sunat pe fiul meu. N-am apucat să-i spun mare lucru; i-am spus doar să vină urgent la magazin, şi au reînceput să dea în mine. M-au tras afară şi m-au lovit cu sălbăticie. Nu mai ştiu cum, dar m-am trezit iarăşi în magazin – şi ei tot dădeau în mine”, spune Ioan Jurcă.
Ajuns la magazin, Ionuţ Jurcă, fiul celui „bătut măr”, şi-a aflat tatăl aşa cum nici nu visase şi nici nu-şi dorise vreodată: bătut, însângerat şi prăbuşit. „Când m-a sunat, tata mi-a spus doar atât: «Vino urgent după mine la magazin». Am plecat imediat. Când am intrat în magazin am dat de o măsuţă şi două scaune răsturnate, marfă împrăştiată, sânge pe jos şi pe perete – şi tata prăbuşit pe podea. David Bolcu era călare pe el şi Ioan Ardelean (Neluţu, vânzătorul), striga tare să-i calmeze. Am vrut să sun la poliţie, dar Ardelean mi-a spus că sunase el deja. David Bolcu mi-a zis că el nu l-a lovit pe tata, că nu e amestecat cu nimic în tot scandalul şi că a intrat doar pentru a-i despărţi pe tatăl meu şi tatăl lui. L-am scos pe tata afară, să-l duc acasă. Afară, Dănuţ Bolcu (tatăl), ne-a oprit «… să vină poliţia, că-i beat…», şi i-a strigat fiului David să-i aducă repede maşina pentru a bloca plecarea mea şi a tatălui meu acasă. N-am putut să-mi deschid portiera maşinii, fiindcă s-au pus cu picioarele-n ea. Dănuţ Bolcu l-a luat iarăşi de piept pe tata şi a început să dea în el. David avea în mână o bâtă luată din faţa magazinului. Am intrat între ei şi am reuşit să-i iau lui David bâta. Am vrut să-l lovesc, dar mi-a scăpat bâta. M-au fugărit dând cu pietre după mine. Atunci a apărut şi Daniel, fiul cel mare al lui Dănuţ Bolcu; a coborât din maşină, s-a repezit la tata şi l-a lovit. Tata a urlat ca un animal înjunghiat; cred că atunci a fost lovit în creştet. Odată cu Daniel, din maşină a coborât şi cel care conducea, Petrişor Dănuţ Zaharia, dar nu pot spune dacă el s-a implicat în bătaie, că nu am văzut: era noapte şi eu eram destul de departe, dus de aruncarea cu pietre. În tot acest timp poliţia n-a venit. De la poliţie până la magazin sunt vreo 700 de metri, maximum 800”, spune Ionuţ Jurcă.
Nici Ioan Jurcă nu-şi mai aminteşte dacă Petrişor Dănuţ Zaharia         l-a lovit sau nu.
Cum necum, sângerând din plin, cu fiul fugărit cu pietre, Ioan Jurcă a reuşit să se ridice şi să fugă. A ajuns la spitalul Ineu cu maşina fratelui său, Gheorghe Dihel. De la Ineu a ajuns la Arad. „În actele făcute la Ineu nu apare plaga din creştetul capului”, spune „partea vătămată”, deşi plaga e… frumoasă rău, o mostră mai mult decât ilustrativă a „lucrului bine făcut”.
Au fost cinci zile de spitalizare. Ioan Jurcă are acum o mulţime de copci, faţa tumefiată, braţul drept la fel, şi mai zice că are o coastă ruptă.
După spusele celor doi, David Bolcu nu s-ar afla chiar la prima ispravă de felul acesta. „David Bolcu a mai avut o problemă asemănătoare cu doi ani în urmă, tot pentru bătaie. Atunci a scăpat. Cel pe care l-a bătut a murit după vreo şase luni, dar la autopsie au spus că a murit de inimă: infarct”, zice Ionuţ Jurcă.
Tot Ionuţ spune că în seara cu pricina, după ce-au ajuns la spitalul din Ineu, Daniel, fiul cel mare al lui Dănuţ Bolcu şi fratele lui David, i-a transmis prin mesager (cel care, rugat de Ionuţ, s-a întors de la Ineu la Seleuş pentru a lua documentele de identitate ale celui bătut şi ale fiului său), un mesaj de încurajare şi de îmbărbătare: „Spune-i lui Ionuţ că de mâine o să umble în scaun cu rotile!”.
Asta e povestea povestită de Ioan Jurcă şi de fiul său, Ionuţ Jurcă.
Poliţia Seleuş respectă procedurile, aşa că ne-a răspuns laconic: „Vorbiţi cu poliţia judeţeană. Ofiţerul de presă are abilitarea de a a vă da toate informaţiile pe care le cereţi”.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad ne-a răspuns cu maximă solicitudine. „În seara zilei de 24 februarie, în jurul orei 19,30, poliţiştii Postului de Poliţie Seleuş au fost anunţaţi despre un eveniment la un magazin din localitate. Deplasându-se la faţa locului, aceştia au constatat că un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost agresat violent. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Cercetările sunt în desfăşurare. Partea vătămată nu a depus plângere.  Se aşteaptă rezultatele analizelor efectuate de laboratorul de medicină legală”, ne-a declarat Lorena Pîrvulescu, purtătoare de cuvânt a instituţiei.
După informaţiile noastre, rezultatele analizelor de la laboratorul de medicină legală vor fi disponibile vineri, 4 martie. Până atunci aşteptăm.
Trebuie spus răspicat că povestea de mai sus, poveste barbară,        de-a dreptul primitivă, este o vedere a uneia dintre părţi. Din păcate, la ora scrierii acestui articol nu avem şi istorisirea „părţii adverse”, a celor care „l-au învăţat minte” pe Ioan Jurcă. Subsemnatul se angajează să expună şi povestea lor, deşi este destul de dificil să explici cum este posibil ca pentru o diferenţă de poziţionare politică, ba chiar şi pentru o sudalmă, să-i muţi cuiva fălcile din loc, să-i dai în cap, să-i rupi oasele şi să-i ajuţi pe doctori în meseria lor de „cusători de piele”.

  • coucou spune:

    Nelu insanatosire grabnica.
    Cat despre Danut Bolc toata lumea il stie ce fel de pramatie e. Un afacerist oportunist de doi bani care numai batai viseaza si el si animalele alea retardate de copii ai lui. Nu am exagerat cand i-am facut retardati. Sper sa plateasca pentru ce au facut sa se linisteasca.

    • coucou spune:

      Puiu felicitari pentru articol. O sugestie totusi mi se pare un pic deplasat tonul de bascalie pentru subiectul articolului. Adica uita-te la poze and…think twice.
      Numai bine

    • stefania grigorie spune:

      Acesta trebuia sa fie titlul din 29.02.2016: DELICATETURI „IUDA SI PACALA!” nu ”POLITICA SI DELICATETURI LA SELEUS CU BATE SI CAPETE SPARTE”.
      Am stat si m-am gandit la „povestea” povestita de domnul Jurca si mi-am pus niste intrebari: Oare Jurca nu a facut nimic de s-a intamplat ce s-a intamplat? Oare fiul lui este un bun exemplu sau nu-si mai aduce minte, in urma cu cativa ani, pe vremea cand domnul Ardelean era barman si Ionut Jurca a intrat pregatit cu topor, cutit si vorbe „foarte frumoase” de amenintare la adresa domnului Halmagean Marcel? Sau atunci cand l-a lovit piatra in cap pe Deliman Ioan care a intervenit intre el si Motocan Gheorghe sa nu se bata? Ori la un chef al vanatorilor cand s-au imbracat in haine de femeie si l-au asteptat afara pe Haz Tiberiu si pe Mihoi Beniamin, lovindu-l pe Haz cu o bata in cap?
      Va las pe dumneavoastra sa trageti o concluzie si sa va puneti intrebarea: „Oare de ce s-au intamplat toate acestea? Tot politica? Bat-o vina!…”
      Domnule Jurca te consideri us de biserica dar nu esti. Adu-ti aminte altercatia cu doamna Lunga. Tot de la politica este? Bataia cu fiul tau lacrapat de lemne sau atunci cand ati spart geamurile si Ionut s-a taiat la mana sa-nteleg ca tot politica este?
      Domnule Jurca in mandatul 2004-2008 cu domnul consilier Magda Viorel ce ai avut de l-ai lovit cu sticla in cap? Ai uitat poate ca datorita domnilor Magda, Bolcu, Munteanu si echipei PRM ai ajuns consilier?
      As ruga pe toti ziaristii ca inainte de a reda povesti sa verifice, in primul rand, ADEVARUL.
      „Nelutule, imi pare rau sa-ti sun dar dintr-un tabula rasa tot un tabula rasa iese. IUDA SI PACALA.”

      P.S. „Pacat ca treci pragul bisericii!”

      • Eu spune:

        Din cate pot sa observ Stefania Grigorie ati studiat foarte bine tot ce s-a intamplat cu Jurca si fiul acestuia. De ce nu dezvaluiti si tot ce a facut familia Bolcu pana acum? Nu este singurul caz in care ei reactioneaza astfel. Daca tot aveti la dispozitie atat de multe informatii studiati in detaliu si cazurile familiei Bolcu.

  • HABAUCU DI DIAL spune:

    ehhee, tot e binii, ca mai cetim, ca iaca mi +am amintit di Geac Londonezu cu carcea lui CHEMAREA STRABUNICILOR-DIN PADURII LE PATRIEI- ADICA AL BERBECILOR PUR SINJE, faina carce , tare fana auuuuUUUU !!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției