La data de 22 iunie, 2024, polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad au îndepărtat sub escortă un grup de opt străini, format din șapte cetățeni din Sri Lanka și unul din Bangladesh, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 41 de ani.
Aceștia au intrat legal în România, în perioada 2023 – aprilie 2024, în scop de angajare. Cu toate acestea, în luna iunie 2024, au fost luați în custodie publică după ce au fost surprinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera de stat.
La finalizarea procedurilor, persoanele în cauză au fost îndepărtate sub escortă până la Aeroportul Internațional Cluj Napoca, unde au fost îmbarcate pe curse comerciale către țările de origine.
La ieşirea din ţară, pe numele acestora a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru realizarea acestei misiuni, polițiștii au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Arad.
Reamintim străinilor importanța respectării legislației privind regimul străinilor și ne angajăm să continuăm monitorizarea și gestionarea situațiilor similare pentru siguranța cetățenilor.