Polițiștii rutieri din Arad și-au propus, și în acest an, să fie ajutoarele lui Moș Crăciun.

O familie, de care au avut grijă de-a lungul anului, a primit, în prag de sărbători, cele necesare pentru a trece cu bine această iarnă.

De această dată, ajutoarele Moșului s-au ocupat de aprovizionarea casei, venind cu lemne de foc, o sobă modernă, dulap pentru haine, o mașină de spălat rufe, alimente dar și hăinuțe.

Nu au fost uitate cadourile, câteva urmând a fi puse sub bradul de Crăciun, în seara de Ajun.

Prin gestul lor, colegii de la rutieră ne-au arătat că bunătatea este cel mai de preț cadou pe care l-au primit și pe care-l pot oferi.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției