simonPoliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au reuşit să prindă în flagrant, miercuri seara, doi indivizi care s-au specializat în furturi din bancomate. Cei doi suspecţi au fost prinşi şi reţinuţi de poliţiştii de investigaţii criminale, în zona zona centrală a oraşului, în timp ce se pregăteau să sustragă sume de bani dintr-un ATM situat în apropierea unei sucursale bancare din municipiul. Bărbaţi au fost reținuți iniţial pentru 24 ore, fără să opună rezistenţă, apoi au fost duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii  infracțiunii de furt calificat. Judecătorii au decis să emită un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele celor doi.

Până în momentu de faţă, oamenii legii au reuşit să dovedească că  Petru G., de 33 de ani, din Fântânele şi Carmel M., de 23 de ani, din Arad au comis în lunile octombrie şi noiembrie trei furturi din bancomate. Suspecţii se foloseau de dispozitive artizanale cu bandă adezivă, aceştia sustrăgând de fiecare dată,  sume de bani cuprinse între 50 și 300 lei. „Începând cu luna septembrie am fost sesizaţi că mai multe persoane sustrag din ATM-uri diverse sume de bani, prin intermediul unor dispozitive artizanale, din material plastic pe care se aplica bandă adezivă, care erau puse în fanta de scoatere a banilor. Banii rămâneau blocaţi în ATM, fiind recuperaţi de membrii grupării, a declarat comisarul-şef Adrian Şimon, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Acesta povesteşte că dispozitivele folosite pentru reţinerea banilor erau foarte uşor de confecţionat, plasticul fiind cumpărat din comerţ, apoi era tăiat după ce se măsura fanta bancomatului. „E un dispozitiv folosit în toată Europa, cu ajutorul căruia se pot obţinesume importante. Trebuie spus că astfel de dispozitive nu erau montate pe ATM-urile din incinta băncilor, iar atunci când mergeau să ia banii, cei doi aveau glugi, căciuli, pentru a nu putea fi recunoscuţi, având în vedere că ATM-urile erau filmate”, a mai spus Şimon.

Oamenii legii mai susţin că ştiu şi de existenţa unor alte grupări infracţionale, care acţionează în mod similar, dar şi că băncile încep să ia măsuri pentru a împiedica montarea unor astfel de dispozitive în bancomat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi dar şi pentru identificarea unor eventuali alţi membrii ai acestei grupări.

Lucian Şerban

Recomandările redacției