La data de 5 iulie a.c., polițiștii din municipiu, împreună cu cei ai orașului Sebiș, cu sprijinul Inspecoratului de Jandarmi Județean Arad și al polițiștilor locali, au desfășurat o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și pentru reducerea riscului rutier.

În cadrul acțiunilor au fost legitimate 246 de persoane și verificate 152 de autovehicule. Au fost conduse 10 persoane la sediul poliției, în vederea clarificării unor aspecte de interes operativ (identitate, stare civilă, etc.), dintre acestea, șase fiind fotografiate și amprentate de polițiștii criminaliști.

Au fost aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 52.300, din care 136 la regimul circulației rutiere și trei sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. 67 de persoane au fost testate cu dispozitivele alcooltest/DrugTest. Au fost reținute trei permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.

Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în municipi cât și în județ.

Recomandările redacției