Polițiștii locali iau măsuri pentru facilitarea accesului ambulanțelor în incinta spitalului

0
180

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au răspuns prompt solicitării Serviciului de Ambulanță Județean Arad, în vederea eliberării zonei din proximitatea căilor de acces destinate intrării și ieșirii autospecialelor și fluidizării traficului rutier pe strada Andreny Karoly și pe strada Oituz pentru a facilita accesul acestor vehicule, iar circulația rutieră să se desfășoare în condiții optime. Potrivit Poliției Locale Arad, având în vedere regimul prioritar de circulație al acestei categorii de autovehicule și importanța serviciului pe care îl oferă cetățenilor, este absolut necesar să se procedeze la aplicarea măsurilor legale care se impun pentru soluționarea favorabilă a situației. În acest context, polițiștii locali au demarat o campanie de informare și prevenire a conducătorilor auto care opresc sau staționează neregulamentar în zona de referință și îngreunează circulația autospecialelor, urmând ca ulterior să fie aplicate sancțiuni contravenționale și măsuri complementare de ridicare a autovehiculelor pentru conducătorii auto indisciplinați, care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice și implicit dreptul la viață al oamenilor în corelație cu timpii de deplasare a autospecialelor respective în cazuri de urgență și nu numai. În cursul zilei de miercuri, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări 3 au continuat campania de informare și prevenire, pe strada Andrenýi Karoly, pentru respectarea normelor legale din zonă de către toți conducătorii auto. „Recomandăm conducătorilor auto să respecte semnificația indicatoarelor rutiere din zonă, pentru a facilita accesul și deplasarea autospecialelor în condiții normale și pentru fluența traficului rutier pe respectiva stradă”, spun reprezentanții Direcției Generale Poliție Locală Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.