În acest sfârșit de săptămână (09 – 11.08.2024), pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 102 situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Majoritatea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 87 solicitări.
Totodată, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a 13 incendii, precum și în alte două situații în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Dintre cele 13 incendii izbucnite în acest sfârșit de săptămână, 12 au fost înregistrate la vegetație uscată și miriște, în localitățile: Julița, Arad, Cicir, Dieci, Birchiș, Șepreuș, Buteni și Gurahonț, iar unul la o casă din localitatea Șimand. Incendiile au fost stinse prompt, suprafețele de teren afectate fiind de aproximativ 10 hectare.
Atenție! Arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ.
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Totodată, vă reamintim că la nivelul județului Arad este în vigoare o atenționare meteorologică COD GALBEN, manifestată printr-un val de căldură și disconfort termic accentuat, temperaturile maxime încadrându-se între 35 și 37 de grade.
Astfel, în scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite pe timpul perioadei caniculare, pompierii arădeni vă recomandă:
❗ Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, între orele 11:00 – 18:00.
❗ Purtaţi pălării de soare, ochelari de protecție, haine lejere din fibre naturale și de culori deschise.
❗ Hidratați-vă corespunzător, fără a aştepta să apară senzaţia de sete, și consumați fructe și legume proaspete.
❗ Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă, interesându-vă de starea lor de sănătate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.