În perioada minivacanței prilejuită de 1 Mai și Sfintele Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
Astfel, premergător Sărbătorilor Pascale, pompierii arădeni au efectuat recunoașteri și controale în lăcașurile de cult, scopul acestor acțiuni fiind acela de identificare și remediere a eventualelor nereguli pe linie de prevenire a incendiilor.
În Noaptea de Înviere vor fi dislocate în teren două echipaje de pompieri, cu două autospeciale pentru stingere în zona lăcașurilor de cult din municipiul Arad, unde an de an participă un număr mare de credincioși, iar dintre acestea amintim Catedrala Sfânta Treime și Catedrala Veche. De asemenea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență vor asigura măsurile de prevenire a incendiilor la bisericile ortodoxe de pe raza județului Arad.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, atât pe timpul manifestărilor religioase, cât și în locuințe, vă recomandăm să acordați o atenție sporită lumânărilor și candelelor aprinse care trebuie puse într-un suport incombustibil. În nicio situație nu lăsați lumânările și candelele aprinse nesupravegheate, la îndemâna copiilor și nu adormiți cu ele aprinse.
Totodată, recomandăm tuturor celor care doresc să se relaxeze, în această perioadă, la un grătar în aer liber, să respecte câteva reguli simple pentru evitarea situațiilor care le pot pune viața în pericol:
– prepararea hranei prin utilizarea focului deschis se face numai în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor, cum ar fi curăţarea locului de materiale care se pot aprinde uşor;
– păstraţi în apropierea dumneavoastră tot timpul o rezervă de apă și stingeți focul înainte de plecare.
Pompierii arădeni vă doresc sărbători fericite alături de cei dragi!