În acest sfârșit de săptămână (07.07 – 09.07.2023), la nivelul județului Arad, pompierii militari arădeni au gestionat 101 intervenții în situații de urgență.

Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 90 de solicitări. Totodată, salvatorii au intervenit pentru stingerea a trei incendii, precum și în alte 8 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea persoanelor, asigurarea evenimentelor publice de amploare care pot genera situații de urgență, recunoașteri în teren și o misiune de căutare – salvare pe râul Mureș. Cele trei incendii izbucnite în acest sfârșit de săptămână în municipiul Arad, în orașul Chișineu-Criș și în localitatea Buteni, au fost înregistrate la deșeuri menajere și vegetație uscată, în urma acestora rezultând strict pagube materiale, suprafețele afectate fiind mai mici de 150 de metri pătrați.

Având în vedere că în următoarele zile vremea se va încălzi considerabil, iar temperaturile ridicate favorizează producerea și extinderea incendiilor de vegetație, vă atenționăm cu privire la faptul că folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime. Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.

Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice. Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pentru a gestiona rapid situațiile de urgență și pentru a acorda primul ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, precum și prin noua aplicație DSU, disponibilă gratuit pentru telefoanele cu sisteme de operare Apple și Android: App Store (https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906) Google Play (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson

Recomandările redacției