dragalina„Principalul” Pâncotei a rămas ferm pe poziții, solicitând conducerii clubului încă trei fotbaliști până la finalul perioadei de trans­feruri în România, adică 7 septembrie. În principiu, Ionuț Popa ar dori urgentarea întăririlor sau cel puțin cele aflate la îndemână.
Nu mai este un secret că „Mister” ar dori să lucreze din nou cu Dragoș Dragalina, iar primul pas a fost făcut. „Eu aș avea nevoie de el. Am discutat deja cu jucătorul, l-am pus în legătură cu președintele, sper să se înțeleagă”, a menționat Ionuț Popa. Mijlocașul ofensiv ar aduce calitate pe faza de construcție a jocului, acolo unde „șoimii” au cam suferit la ultimele amicale.
Însă, experimentatul tehnician ar mai dori alți doi fotbaliști pentru axul central: „Până luni sau marți, sperăm să mai batem palma cu un fundaș și un atacant”.
Vești bune vin și de la infir­me­rie, unde nu se mai află Oprea și Pirtea. Ambii s-au antrenat normal vineri și ar trebui să fie apți pentru meciul de Cupă de la Ineu.

Recomandările redacției