Succesul din derby-ul Vestului a fost un simplu foc de paie pentru utiști, care în fața unei formații mai solide nu au avut nicio șansă. Universitatea Cluj a defilat pe „Motorul”, arădenii nefiind niciun moment în joc.
Portarul oaspeților, Dur-Bozoan­că nu a avut nici măcar o interven­ție grea astăzi, în timp ce Orlic a scos de patru ori mingea din plasa sa. Practic, stafful tehnic al „roș-albilor” s-a resemnat după o oră de joc, când tabela arăta deja 0-3. Ședința din vestiar a fost și ea destul de lungă, Ionuț Popa fiind cât se poate de franc în fața presei. „Nu prea ar fi multe de spus, pentru că diferența de valoare a fost imensă. Atât putem și nimic mai mult. Mă așteptam să fie peste noi, dar nici chiar așa, să fim umiliți și batjocoriți fotbalistic. Ne-au dat cu terenul în cap pentru că jucătorii noștri nu puteau da o pasă de 2 metri, nu reușeau să facă o preluare. Toate golurile lor au venit din posesia noastră: pase greșite, lufturi. Pe lângă asta, cei de la U Cluj au avut o dezinvoltură extraordinară, dar cred că și o echipă de Liga a IV-a ne bătea astăzi”, a remarcat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
Impresia a fost că UTA ar fi ju­cat 120 de minute miercuri în fața unei prim-divizionare și nu Universitatea Cluj, care a dus excelent jocul de la Arad, la interval de 4 zile. „Problema a fost la noi, nu știu dacă jucătorii se pot ridica la un nivel mai înalt, am fost penibili. Clujenii făceau pressing și în ultimele minute, iar noi nu ne puteam replia. Chiar i-am întrebat ce fac în cantonamente, nu cred că mai are rost să intrăm în astfel de cantonamente înainte de meciuri”, a adăugat „Mister”.
Poate cea mai slabă prestație a sezonului pentru utiști a venit chiar la o zi după ce autoritățile locale au lăsat să se înțeleagă că se vor implica în salarizarea fotbaliștilor. „Personal, nu știu nimic despre situația cu Primăria, dar la ce am jucat astăzi nu merităm nici salarii, niciun leu. A fost o bătaie de joc la adresa Aradului, la adresa fotbalului, la adresa galeriei, care a fost superbă. A fost o rușine. Să nu poți prelua o minge, câștiga un duel sau face un dribling”, a conchis Popa.

Recomandările redacției