Partida Pâncotei de la Baia Mare a fost în mare pericol să nu se dispute. În Maramureș a plouat în continuu de vineri dimineață, iar terenul formației antrenate de Dorin Toma a avut de suferit din această cauză sâmbătă. Dar, cum precipitațiile au continuat în weekend, o amânare cu 24 de ore a partidei nu ar fi rezolvat nimic.
Dar, Ionuț Popa a fost de o altă părere, fără însă a da o soluție, mai precis o dată pentru rejucarea partidei. „Despre meci nu sunt prea multe de spus, am jucat mai degrabă polo decât fotbal. Din punctul meu de vedere, arbitrul nu trebuia să dea drumul la joc. Cred că dacă am fi jucat pe un altfel de teren, am fi putut obține un rezultat și mai bun. Așa a trebuit să ne mulțumim cu o re­miză ce înseamnă, totuși, un rezultat un punct prețios pentru noi. Au fost maxim cinci – șase ocazii împărțite în mod egal de cele două echipe, poate puțin mai clare de partea gazdelor. Felicit toată echipă pentru modul în care a luptat și s-a dăruit. Dar, deja ne gândim că miercuri ne așteaptă un meci infernal cu Mediașul”, ne-a declarat Ionuț Popa imediat după încheierea partidei din Dealul Florilor.
La partida de la Baia Mare a debutat ca și titular Cosmin Farcaș, asta datorită unor probleme la genunchi pe care le-a acuzat Pirtea. „Sunt mulțumit de prestația sa, a jucat bine, și-a respectat sarcinile, dar cu toții au arătat ca o echipă adevărată”, a punctat Mister despre evoluția fostului utist.

Recomandările redacției