Sigur, UTA va putea pleca la drum în partea a doua a campionatului cu jucătorii prezenți azi la reunire, plus străinii care întârzie: El Hasni, Orlic, Coulibaly și Benga. Ionuț Popa are mare nevoie de jucători care să ridice valoric echipa, dar și câteva „elemente” ceva mai experimentate.

La cum se prezintă azi, lotul e foarte tânăr, dar Ionuț Popa susține că, sprijinit de conducere și suporteri, poate face lucruri frumoase la Arad. „Mulți contestă munca noastră, pentru că nu reușim să facem pe placul tuturor. Chiar dacă ne este greu, încercăm să alcătuim o echipă cât mai competitivă. Toți conducătorii s-au raliat la susținerea echipei, suporterii trebuie să fie și ei aproape, galeria la fel. Chiar dacă eu nu am o relație prea bună cu cei din peluză, eu au susținut mereu echipa și au făcut-o extraordinar, sunt un motor ce trebuie să împingă de la spate clubul UTA. Eu sper să fiu înțeles, conducerea are cu totul și cu totul altă ținută și idee față de ce vrem să facem. Nu  are rost să reamintesc istoria UTA-ei după retrogradare. Ba s-a unit cu Salonta, ba cu Covaci, ba a început din Liga 4-a. S-a jucat apoi la Șiria, nu a mai fost echipă la nivelul numelui, brandului UTA. Eu sper ca acum să fie cea reală și să calce cât de cât pe urmele vechii echipe. Dacă ne bazăm numai pe tineri, cum sunt cei care s-au perindat pe la echipă de când sunt eu, putem sta pe locurile 10-15. Dar, dacă vrem mai sus, avem nevoie de jucători”, consideră antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Provocat de presă, Ionuț Popa a rostit și numele a câtorva ținte pentru perioada de iarnă. Una dintre ele ar fi fundașul Florin Ilie, aflat – însă – sub contract cu FC Snagov: „Am discutat despre situația celor de la Snagov, pe 14 vor începe. Mulți spun că va fi echipa Timișoarei, toți sunt jucători sub contract acolo”.

În schimb, alți doi fotbaliști din Liga a 2-a nu mai au înțelegeri cu fostele echipe și sunt așteptați la Arad. „Într-adevăr, suntem interesați de Bebey și Hamza, care au jucat la Brăila în tur. Acesta din urmă ar vrea să joace în Algeria, noi încă sperăm să-l aducem până demărăm pregătirea centralizată”, a adăugat Popa. Hamza Ben Abda (23 de ani) e fundaș central de origine tunisiană, iar atacantul Bertrand Bebey (28 ani) e francez. Ambii au jucat la Dacia Unirea Brăila în toamna anului trecut.

Dar, utiștii au în vederi și jucători care în prima parte a sezonului au făcut parte din lotul unor prim divizionare. „Mai suntem în discuții trei-patru jucători care acum sunt la Liga 1, care trebuie să-și rezolve situațiile la echipele de club. Ne este foarte greu să-i convingem, discutăm permanent cu ei, de multe ori nu vor să vină din cauza distanței sau a salariului. Totuși, au aflat și jucătorii pe care i-am contactat că lucrurile la UTA s-au îmbunătățit față de acum câteva luni, că suntem cu banii aproape la zi. În plus, Aradul poate atrage și cu stadionul ce ar trebui finalizat în acest an”, a mai punctat Ionuț Popa

Și tot „principalul” UTA-ei a recunoscut că unul dintre elevii săi e curtat de o echipă de Liga 1. „De Cristi Costin s-a interesat Astra Giurgiu, dar nu l-am lăsa să plece fără bani. Nouă toți ne cer bani pe jucători, de ce să nu cerem și noi?”, e remarca lui „Mister”.

Recomandările redacției