Georgia – Cehia 1-1
Georgia și Cehia au remizat la Hamburg, scor 1-1, rezultat deloc favorabil celor două formații.
Prima repriză a fost definită de două hențuri comise de fotbaliștii cehi. În minutul 23, Hlozek a introdus mingea în poarta adversă, însă pe reluare s-a văzut clar că a făcut-o cu mâna și reușita a fost anulată, iar în prelungirile primei părți Hranac a comis un henț clar în propriul careu, iar Georgia a beneficiat de un penalty. Georges Mikautadze a transformat și a deschis scorul, însă Cehia putea să egaleze chiar înainte de pauză. Schick a primit un balon în careul advers și a scăpat singur cu Mamardashvili, însă goalkeeperul Valenciei a reușit să intervină.
În partea secundă, elevii lui Hasek au egalat după o lovitură de colț. Mingea a fost trimisă în careu, de unde Lingr a reluat spre poartă, iar balonul a ricoşat din bară exact în pieptul lui Patrik Schick, care a marcat. După egalare, cehii au creat o sumedenie de ocazii, însă Mamardashvili a fost de netrecut, având mai multe intervenții importante. Chiar dacă au fost dominaţi clar pe tot parcursul jocului, georgienii au fost aproape să obţină victoria la ultima fază. Chakvetadze a scăpat pe contraatac și i-a centrat lui Lobjanidze, care era complet liber în careu, dar atacantul celor de la Atlanta United a tras slab, peste poartă, și duelul s-a încheiat la egalitate.
Formații:
Georgia: Mamardashvili – Kvirkvelia (Gvelesiani 82), Kashia, Dvali – Kakabadze, Mekvabishvili, Kochorashvili, Tsitaishvili (Lochoshvili 62), Davitashvili (Chakvetadze 62), Kvaratskhelia (Lobzhanidze 82) – Mikautadze (Kvilitaia 88). Rezerve neutilizate: Gugeshashvili, Loria – Altunashvili, Gocholeishvili, Kiteishvili, Kvekveskiri, Shengelia, Sigua, Tabidze, Zivzivadze. Selecţioner: Willy Sagnol.
Cehia: Stanek – Holes, Hranac, Krejci – Coufal, Soucek, Provod (Barak 81), D. Jurasek (Sevcik 81), Cerny (Jurasek 55), Hlozek (Lingr 55) – Schick (Chytil 68). Rezerve neutilizate: Jaros, Kovar – Cerv, Chory, Doudera, Kuchta, Sulc, Vitik, Vlcek, Zima. Selecţioner: Ivan Hasek
Arbitru: Daniel Siebert (Germania). Asistenţi: Jan Seidel, Rafael Foltyn. Rezervă: Irfan Peljto. VAR: Marco Fritz, David Coote, Pol van Boekel
Turcia – Portugalia 0-3
Portugalia și-a asigurat primul loc în Grupa F de la EURO după ce a învins Turcia cu 3-0 la Dortmund. Lusitanii au făcut un joc mai bun decât cel contra Cehiei, dar au fost ajutați din nou și de adversari.
Bernardo Silva a marcat primul gol, în minutul 21, cu un şut din prima din careu. Mingea a ajuns la fotbalistul lui City după ce un adversar a deviat centrarea trimisă de Mendes. Apoi, portughezii şi-au dublat avantajul după un autogol de cascadorii râsului. Samet Akaydin a pasat în spate fără să se uite şi a trimis balonul departe de goalkeeperul Bayindir, iar mingea a trecut de linia porții în ciuda efortului făcut de Celik, care a încercat să respingă.
Scorul final a fost stabilit încă din minutul 56: o minge lungă peste defensiva Turciei a ajuns la Ronaldo, ținut în joc de Celik, iar acesta a scăpat singur cu portarul şi, spre surprinderea tuturor, i-a pasat în fața porții lui Bruno Fernandes, care a înscris simplu. Până la final, ocazii mai multe au fost tot la poarta lui Bayindir, dar fără ca Portugalia să își mai mărească avantajul.
Miercuri, de la ora 22:00, Turcia va juca un meci cu calificarea pe masă împotriva Cehiei, iar lusitanii vor întâlni Georgia.
Formații:
Turcia: Bayindir – Celik, Akaydin (Demiral 75), Bardakci, Kadoglu – Ayhan (Yuksek 58), Calhanoglu – Akturkoglu (Yildiz 58), Kokcu (Yazici 46), Akgun (Guler 70) – B. A. Yilmaz. Rezerve neutilizate: Cakir – Kaplan, Kilicsoy, Muldur, Ozcan, Tosun, Yildirim, Yokușlu. Selecţioner: Vincenzo Montella
Portugalia: Costa – Cancelo (Semedo 68), Pepe (A. Silva 83), R. Dias, Mendes – B. Fernandes, Palhinha (R. Neves 46), Vitinha (J. Neves 88) – B. Silva, C. Ronaldo, R. Leao (P. Neto 46). Rezerve neutilizate: Patricio, Sa – Dalot, D. Jota, Inacio, J. Felix, Nunes, D. Pereira, G. Ramos. Selecţioner: Roberto Martinez
Arbitru: Felix Zwayer (Germania). Asistenți: Stefan Lupp, Marco Achmuller. Rezervă: Jesus Gil Manzano. VAR: Bastian Dankert, Christian Dingert, Rob Dieperink
FOTO: UEFA