Povârnişuri

1
165

Creştinii ortodocşi prăznuiesc astăzi  Înălţarea Sfintei Cruci. Făcând un recurs la istorie, aflăm că sărbătoarea are două momente de revendicare: 14 septembrie 326 şi 14 septembrie 630. Prima dată istorică se leagă de împărăteasa Elena a Imperiului Roman de Răsărit – care descoperă Sfânta Cruce – şi de înălţarea acesteia de către episcopul Macarie, la Ierusalim, iar a doua dată istorică ţine de recucerirea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629 – de către împăratul bizantin Heraclius – şi înălţarea acesteia pe vechiul amplasament, la 14 septembrie 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului. În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, cei mai mulţi dintre noi ne declarăm ortodocşi şi, pe cale de consecinţă, moştenim vechea tradiţie spirituală a Imperiului Roman de Răsărit, a cărui capitală şi-a schimbat numele din Byzantion în Constantinopole, la 11 mai 330. Mai mult, prin limba pe care o utilizăm suntem moştenitorii Imperiului Roman de Apus, alături de italieni, spanioli, francezi şi portughezi. Altfel spus, dispunem de două rădăcini extraordinare, care ne poziţionează printre cele mai vechi şi mai europene popoare ale bătrânului nostru continent. Cu toate acestea, am rămas printre ultimele popoare ale Europei în ceea ce priveşte dezvoltarea economică. Jumătate dintre gospodăriile de pe teritoriul României au toaleta în fundul curţii, iar consumul de săpun şi de pastă de dinţi ne aşează iarăşi în coada clasamentelor continentale. Avem cel mai ridicat grad de corupţie, iar dacă cineva ar striga, intempestiv, de la microfonul Parlamentului cuvântul „hoţilor!”, cred că trei sferturi dintre aleşii patriei ar întoarce capul. Şi, ca o bomboană pe coliva neputinţei noastre, elevii care încep astăzi şcoala nu vor avea niciun abecedar pe băncuţe, deoarece „înţelepţii” din fruntea Ministerului Învăţământului s-au încurcat în procedura licitaţiilor de manuale. Nu ştiu cum se face, dar parcă ne-am rupt cu totul de glorioasa noastră descendenţă istorică. Ar trebui să luăm învăţătură de la fraţii noştri aromâni din Balcani, care se numără şi astăzi printre cei mai bogaţi şi mai civilizaţi oameni din teritoriile pe care le locuiesc. Am învăţa să nu ne mai irosim puterile în confruntări politice absolut inutile şi să privim corupţia şi evaziunea fiscală ca pe nişte pericole majore, care ameninţă însăşi fiinţa noastră naţională. Pentru că cel care ocoleşte plata taxelor şi a impozitelor nu „fentează statul” – cum mai auzim că se spune, absolut neinspirat – ci secătuieşte din banii pentru grădiniţe, spitale, dispensare şi alocaţii sociale. Iar politicienii care fură din banul public nu „se descurcă de la locul de muncă”, ci necinstesc încrederea cu care i-am mandatat şi determină prăbuşirea morală a ţării. Revenind la sărbătorile religioase, în curând începe o nouă campanie electorală. Iarăşi se vor umple stranele şi amvoanele de politicieni, care nici măcar nu vor tresări la pilda lui Zaheu. Dar asta nu înseamnă că nu vor întoarce împătrit din banul furat. Într-un fel, sau altul…

1 COMENTARIU

  1. Tema articolului e bună, mobilizatoare. La o privire atentă, sunt însă nevoit să fac unele precizări: 1. Putem vorbi de Imp. Roman de Răsărit doar după anul 395. 2. Zaheu vameşul nu este acelaşi cu cel din pilda Vameşul şi fariseul, la care cred că se referă autorul. 3. Dacă banii din impozite şi taxe ar ajunge la şcoli, grădiniţe, spitale, nu la „băieţii deştepţi” din toate domeniile – inclusiv cei de la CCJA – poate că alta ar fi atitudinea celor care „fentează statul” (băsism tipic-statul suntem noi). 4. Exemplul aromânilor nu este cel mai potrivit pentru o societate statală, deoarece sunt un popor fără patrie, ca şi ţiganii, kurzii sau amerindienii. Poate că unii au reuşit individual, dar ca naţiune sunt un fiasco.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.