Polițiștii din Șiria au fost sesizați, în seara de 15 noiembrie, despre faptul că un bărbat face scandal, în localitatea Galșa.

Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, din Galșa, ar fi încălcat un ordin de protecție, prin care îi este interzis să se apropie de o persoană la mai puțin de 50 de metri. A fost întocmit un dosar penal, pentru încălcarea ordinului de protecție.

Ulterior, cel în cauză ar fi apelat, în repetate rânduri, persoana față de care este obligat să păstreze distanța și să nu o contacteze, iar la data de 16 noiembrie ar fi lovit un alt bărbat, pe fondul geloziei.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi luate și alte măsuri, dacă se impune.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției