Titus Banc, de aproape 3 luni, străbate pe motocicletă America de Sud. Românul a pornit în călătoria pe două roți inspirit de cartea „Toate pânzele sus”, a lui Radu Tudoran. Până acum parcurs peste 14.000 de kilometri și a trăit, la intensitate maximă, fiecare zi. Cel mai mult l-a impresionat Salar de Uyuni, cel mai mare deșert de sare din lume, care măsoară 10.000 de km pătrați. Călătoria nu a fost, însă, lipsită de peripeții: și-a luxat glezna la peste 4.500 metri altitudine, a rămas blocat o noapte în vama dintre Bolivia și Chile și a fost întâmpinat cu pietre în Peru, unde se află deja de 2 zile. „Mă minunez de tot ce văd! Timpul trece cu o viteză extraordinară!”, spune pentru digi 24 românul devenit turist la capătul lumii.
Titus s-a născut în județul Bistrița și este de profesie inginer constructor. Povestea călătoriei prin America de Sud a început încă din copilărie. „Aveam 7-8 ani, când la TVR rula ecranizarea după romanul „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran. La 7 ani aflasem deja de Țara de Foc, aflasem de Ushuaia, de „Capătul pământului”. Mi-au rămas bine imprimate în memorie și pentru că, pe vremea aia, rula un episod de 3 ori și mi se întipăreau în minte toate detaliile. Mă fascina totul! Când am devenit motociclist, uitându-mă pe Youtube la drumuri pe care să te dai cu motocicleta, am descoperit din nou America de Sud. Trebuie să mă duc, mi-am zis atunci!”
Titus a început să-și facă imaginea traseului, în minte, încă de acum 5 ani. Știa că pentru a vedea America de Sud îți trebuie luni de zile.
Anul trecut, pe final, visul lui începea să prindă contur: o vacanță de 3 luni, doar el și Zebru, „calul” lui pe două roți, inscripționat cu steagul României. „Am ajuns în America de Sud, în Chile, pe 5 decembrie. La traseu am început să lucrez din luna septembrie și mi-am zis clar, încă de atunci: Vreau să ajung neapărat la Carretera Austral, Țara de Foc cu Ushuaia, numit și „Capătul lumii” și Salar de Uyuni, oglinda Pământului.” Zis și făcut! Carretera Austral, unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume, un adevărat „icon” pentru împătimiții de motociclism, a fost primul pe listă. „Am coborat 1.200 km la Carretera Austral, un drum fantastic, unde pare că timpul stă pe loc acolo. Când am intrat acolo, după primii 80 de kilometri, am trecut prin păduri virgine, foarte, foarte înalte. M-am simțit ca un pitic! Frunzele de brusture aveau câte 2 metri lățime, respectiv 2 metri lungime, am văzut niște ferigi de vreo 3-4 metri înălțime. Parcă eram o gâză, mă simțeam foarte mic! Am văzut, într-o zi întreagă, doar 3 mașini pe o distanță de 300 de kilometri. Am văzut balene, pinguini, foci – m-am șocat! A fost fantastic! E un drum fantastic, un icon pentru motocicliști!”
A urmat apoi Țara de Foc, de care se leagă și numele unui român, Julius Popper, tot un inginer, devenit erou pentru argentinieni. „Primele baze ale lumii civilizate au fost puse în Țara de Foc de Julius Popper, un român născut în 1857 la București, dintr-o familie de evrei, care nu a primit niciodată cetățenia română pentru că statul nu a vrut! Omul este un erou în Țara de Foc, el a fost cel care a construit primele instalații de extracție a aurului din Țara de Foc, a scos peste 600 de tone de aur pentru guvernul argentinian, care a vrut să îi dea atunci puterea de a avea armată și monedă. Când au văzut că pe motocicleta mea scrie România, oamenii au spus: A, da! Noi îl avem pe Julius Românul, așa cum e cunoscut acolo. În Buenos Aires e un bulevard cu numele lui, Julius Popper. Datorită lui, Țara de Foc e oarecum pământ românesc!” Titus a poposit câteva zile în Ushuaia, cunoscut ca orașul de la capătul lumii. „Are un farmec aparte, dar e mai mult în mentalul colectiv, fiind cel mai sudic oraș de pe Pământ. Acolo am petrecut Crăciunul. Am servit masa într-un restaurant tradițional argentinian faimos pentru Corderra, adică niște coaste de miel la foc deschis, un restaurant prin care au trecut și Ewan Gordon McGregor, actorul din Star Wars și Charles Borman, când au filmat a treia serie documentarul „Long Way Up”. Acolo l-am întâlnit și pe Gabriel, un alt român care călătorea cu o dubă și cu cățelul lui.” O altă experiență de neuitat a fost „Marele Nimic”, o șosea de 2.000 de kilometri din Chile, cu relief plat și multe animale sălbatice. Săptămâna aceasta, românul a ajuns și la Salar de Uyuni, cel mai mare deșert de sare de pe planetă, supranumit și „oglinda Pământului”. „Sunt peste 10.000 de kilometri pătrați de sare. E un loc unde cerul se unește cu pământul, unde eu am simțit cu adevărat imensitatea. Îți dă o stare incredibilă! Mi-am îndeplinit visul! Restul, ce vine de acum încolo, e un bonus!” Până acum Titus a văzut Chile, Argentina, Bolivia și Peru și a parcurs, în total, peste 14.000 de kilometri, dintre care 5.000 pe macadam.
Călătorește cu Zebru, motocicleta pe care o are de 6 ani și pe care a botezat-o astfel după dungile pe care le avea cutia în care venise ambalată. „De cele mai multe ori, eu și Zebru înnoptam o singură noapte într-un loc, ne oprim cel târziu la ora 18. Motocicleta are toate bagajele pe ea, iau strictul necesar la cazare. Cel târziu la ora 9 dimineața pornim din nou la drum. O cunosc piesă cu piesă, există o legătură între noi, uneori vorbim, pe bucățile de drum mai dure, întotdeauna îi spun: Hai, Zebru! Hai că poți!”
De-a lungul celor 3 luni, Titus a întâlnit sute de oameni. Câțiva dintre ei i-au devenit chiar camarazi de drum. „Lorena a fost primul om pe care l-am întâlnit în America de Sud. M-a luat de la aeroport și, pe drumul până la hotel, a cântat și a dansat tot timpul la volan, iar mașina noastră șerpuia pe autostradă. Am zis că dacă așa începe călătoria mea, trebuie să mă simt bine! Unul dintre străinii cu care am călătorit apoi a fost Hugo, un tip din Brazilia cu care am parcurs vreo 2.000 de kilometri și cu care am rămas prieteni. L-am invitat la vară în România. Am cunoscut francezi, germani, iar de câteva zile doi olandezi, Jan și Simon, mi-au devenit camarazi de drum. Legi niște prietenii, ceva extraordinar! Se vede umanitatea, nu mai există bariere de limbă! Nu poți vorbi?! Dai din mâini și explici! Împarți mâncarea: tu îi dai o conservă de ton, celălalt îți dă ceva dulce sau o vitamină. Există umanitatea asta și te face să iubești oamenii mai mult! E o energie pozitivă, iar asta face călătoria fantastică!” Călătoria nu a fost lipsită de peripeții. De la luxarea gleznei, în urma unei căzături la 4.500 de metri altitudine, până la noaptea petrecută la granița dintre Bolivia si Chile. „Când am ajuns în vamă, mai erau 3 minute până să se închidă. În față aveam un autocar, ne-am pus la coadă. Vameșul bolivian ne-a făcut ieșirea, dar vameșul chilian nu a vrut să ne facă intrarea și am rămas blocat, împreună cu cei 2 olandezi, în clădirea vămii, la 4.750 metri altitudine. Nu știam ce să facem. Am stat, am așteptat, vameșul a plecat. Am luat mătura, am măturat, am spălat pe jos, ne-am întins sacii de dormit și apoi a venit și paznicul. După ce l-am servit cu cafea, omul ne-a dat cheile de la toată clădirea. Acolo am înnoptat, în holul vămii.” La Paz, capitala Boliviei, l-a uimit pe român prin culoare, dar și mentalitate. „Bolivia are un relief incredibil, ai putea sta acolo un an și ai vedea întruna ceva să te uimească! Se vede de la o poștă ce bolivian a mers la școală. Bolivienii sunt încurajați să creadă în triburi și învățăturile tribului și, din cauza asta, uneori pentru mine comportamentul lor e absurd.” De joi, Titus se află în Peru, unde au loc lupte de stradă între poliție și susținătorii președintelui demis, Pedro Castillo. „În Peru e un tip de revoluție. Am trecut printr-un baraj, oamenii aruncau cu pietre în polițiști. Când le-am zis că nu sunt de aici, m-au ajutat să trec. Țara e complicată!” O altă pățanie a fost pe când se afla încă în Argentina. „M-a oprit un polițist, depășisem viteza. Am reușit să ne înțelegem, i-am zis de unde sunt, ce caut acolo. Am plecat cu fotografii făcute împreună și cu o strângere de mână. Am avut peripeții în fiecare zi, surprize de tot felul! Privind înapoi zâmbesc, sunt tot timpul în afara stării de confort și asta e un antrenament personal, îți vine natural să găsești soluții la tot ce apare!”
În periplul prin America de Sud, Titus s-a lovit și de autoritățile române. „Aveam nevoie de o copie xerox și m-am dus direct la Ambasada României în Chile. Mi s-a spus: nu putem face nimic fără programare! Am rămas mut.
În schimb, în cazul Ambasadei României în Peru, tot respectul. Consulul Gabriel Ionuț Neagu mi-a scris direct pe WhatsApp. Vorbim zilnic, mă întreabă care e poziția mea, unde mă îndrept. Am rămas plăcut surprins de atitudine, de dorința de a mă ajuta! ” Întrebat ce îi lipsește din România, Titus e cât se poate de sincer: „Mâncarea de acasă îmi lipsește cel mai mult! Am slăbit 4-5 kilograme de când am plecat de acasă. Se mănâncă prost pe-aici. Am evitat să mănânc, trebuie să fii naiv să crezi că tu, venind din România, ai stomacul pregătit, cum îl au ei. Nu, ei sunt mult mai rezistenți! Eu mă asigur că beau numai apă îmbuteliată, cumpărată din supermarket. Când sunt pe drum mănânc conserve de ton. În Bolivia e dezastru, nu recomand nimănui să bea apă de acolo!”
Românul spune că îi este dor de prieteni, dar că nu s-a simțit niciodată singur în cele 3 luni petrecute la peste 11.000 de kilometri depărtare. Și mai spune că, doar fiind departe de casă, înveți să iubești, cu adevărat, România. „Mi-e dor de prietenii mei, dar vorbim pe rețelele sociale în fiecare zi. Râdem, glumim, comentează la postări. Din dorința de a comunica cu prietenii, am început să pun filmulețe care surprind frânturi din călătorie. Pe măsură ce le postam pe rețelele sociale, a devenit oarecum un jurnal de călătorie. Poate o să inspir oamenii, m-aș bucura! Feedback-ul e extraordinar, nu mă așteptam ca oamenii să reacționeze!” „Mi-e dor de țară, dar călătoria asta trebuia să fac! Cred că înveți să iubești România abia atunci când îți lipsește! Cred că doar să stai în România și să spui „mândru că sunt român” e o afirmație foarte falsă. Nu știi ce înseamnă România până nu compari! După aproape 3 luni de America de Sud pot să spun că România stă bine pe lângă Argentina și Chile. Argentina e o țară incredibil de bogată și e, de fapt, o ruină, toate sunt foarte vechi. Peste tot sunt sonde de petrol, de gaz. Am rămas șocat de cât de bogați pot fi și ce țară în ruină pot avea!”, spune românul devenit turist la capătul lumii.
„O astfel de călătorie se poate face cu bugete diferite, tu hotărăști cum călătorești! Poți să începi de la un buget de 500 euro/lună sau poți să ajungi la un buget de peste 2.000 de euro/lună. Cel mai scump lucru în care am investit pentru această călătorie a fost costumul de pe mine și casca. Lumea are impresia că e foarte scump să călătorești, nu e adevărat! Cel mai important ingredient rămâne, însă, curiozitatea și dorința de a explora. Visul meu a fost să călătoresc! Să nu renunțați niciodată la visele voastre!”
Sursa digi 24
