Sărbătoare mare la Beliu duminica viitoare, în data de 13 august. Organizat în fiecare an în preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Praznicul de Pită Nouă a ajuns la cea de-a XLVIII-a ediție.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Beliu, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Arad. „Avem artiști de muzică populară care și-au făcut deja un nume pe scenele din țara noastră. Printre invitați se numără Tudor Furdui Iancu, Andreea Voica, Daniela Dudaș, Voichița Suba, Daniela Han sau Alex Pop Zărăndean. Artiștii vor fi acompaniați de orchestra de muzică populară Rapsodia. Îi aștept pe toți belenii mei să participe la acest eveniment care le este dedicat, dar toată lumea este binevenită“, ne-a declarat Emanuel Horhat-Coraș, primarul comunei Beliu.
De asemenea, pe scenă vor mai urca Ansamblul Spicu Grâului Beliu, Grupul Feciorii Zărandului, Grupul Sânzienelor, precum și ansamblurile folclorice: Țărinuța, Druscelele din Bârsa, Codrenii din Groșeni, Doina Crișului din Ineu, Bujorii, Junii Cetății Dezna, Ansamblul Școlii Populare de Arte din Arad.