În perioada 16-20 august, la Pecica va avea loc Praznicul de Pită Nouă. Manifestările au început miercuri, 16 august, ora 18,00 la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” cu vernisajul expoziției „Armonii cromatice 19”, fiind urmate joi, 17 august, ora 18,00, în Sala Primăriei cu lansarea volumului de poezie „Învecuiri înnisipate” ale autoarei Camelia Chifor.
Tot la aceeași oră, dar pe terenul sintetic se va desfășura Cupa „Spicul de aur”. Vineri, sâmbătă și duminică vor avea loc mai multe concursuri, demonstrații, ateliere și spectacole, evenimentul încheindu-se duminică seara cu un foc de artificii.
„Sărbătorim recolta din acest an şi brandul nostru local, Pita de Pecica, cu un program cultural-sportiv variat, cu artişti de renume. Manifestările încep de miercuri, vă invităm, cu drag, să luaţi parte la cât mai multe dintre ele”, a declarat Petru Antal, primarul orașului Pecica.
Astfel, Primăria Orașului Pecica, Consiliul Local, Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, cu sprijinul Consiliului Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, organizează, zilele acestea, cea mai veche şi populară sărbătoare a pecicanilor.
Programul variat cuprinde concerte, competiţii sportive, momentul festiv al sfințirii pâinii noi fiind duminică la ora 12:30, în Piaţa Regele Mihai I. Programul complet este următorul:
Vineri, 18.08.2023
18.00 – Cupa Spicul de Aur (terenul sintetic din spatele sălii mari de sport)
18.30 – Depunere de coroane la statuia Sfântului Ştefan (Parcul Sfânta Treime)
19.00 – Ateliere de creații la cort, organizator: Școala Gimnazială Nr. 2 (Piața Regele Mihai I)
19.00 – Muzică de petrecere cu Endre Borsos și formația
19.30 – Spectacol folcloric maghiar cu grupele Ansamblului Búzavirág din Pecica
20.30 – Trupa EDDA Tribute
22.20 – Concert DOLLY PLUSSSZ (fostă Dolly Roll din Ungaria)
23.30 – Bal stradal cu formația Roulette din Peregu Mic
Prezintă: Tóth Brigitta
Sâmbătă, 19.08.2023
18.00 – Finalele Cupei Spicul de Aur la minifotbal (terenul sintetic)
19.00 – Muzică și dans cu elevi ai Clubului Copiilor din Pecica și invitații lor
19.45 – Microrecital NONI
20.15 – IUNIA
21.10 – Concert NOVA BAND
21.45 – Ana Maria Moldovan
22.00 – Concert DORIAN POPA
23.00 – Tech house party cu Toni Kiraly
Prezintă: Zoltán Lovas
Duminică, 20.08.2023
9.00 – Ședința festivă a Consiliului Local (Sala Festivă a Primăriei)
11.30 – Sfințirea buchetelor și a cununilor de grâu la Biserica Ortodoxă Română Sfinții Trei Ierarhi (din centru)
12.30 – Sfințirea pâinii noi (Piața Regele Mihai I)
17.00 – Demonstrați de dresaj canin și dans cu mascote cu Asociația Kalypsoland (Parcul Sfânta Treime)
18.00 – Concurs de prins purcei (Parcul Sfânta Treime)
19.00 – Cântece și jocuri rutene cu Ansamblul Holubok din Peregu Mare
19.20 – Cântece și jocuri românești cu Ansamblul Mureșana din Fântânele
19.50 – Ansamblul folcloric Păstrătorii Tradiției Pecica, coordonator Marin Stan
20.30 – Jocuri sârbești cu Kud Kolo din Arad
21.00 – Ansamblul folcloric Păstrătorii Tradiției Pecica, coordonator Bogdan Ponta
21.45 – DINU IANCU SĂLĂJAN și formația
22.30 – ANDREEA VOICA și formația
23.30 – Foc de artificii
Prezintă: Nicoleta Pavel
Programul folcloric va fi transmis, în direct, de TV ARAD. Programele din cele trei seri vor fi transmise de Radio Zestrea, pe pagina de Facebook.