comedie comedie1„Stagiunea  Reper 65 a Teatrului Clasic Ioan Slavici se va deschide duminică, 15 septembrie, de la orele 19 cu premiera unui spectacol ce îl are ca invitat pe cunoscutul actor Ovidiu Crişan, de la Teatrul Naţional Lucian Blaga din Cluj-Napoca <Domniţoara Nastasia>, de George Mihail Zamfirescu în regia lui Laurian Oniga”, a ţinut să precizeze Mihaela Balint, purtător de cuvânt al instituţiei teatrale. Spectacolul aduce în scenă o poveste emoționantă, desprinsă din atât de ciudata şi fragila lume a mahalalei. O lume cu bune şi cu rele, cu drame, tragedii, dar din care nu lipseşte nici umorul spumos. Spectacolul propus de Laurian Oniga subliniază aceste trăsături ale lumii mahalalei, cu tipologiile sale, cu dorinţele ascunse sau manifestate, cu dezamăgirile ei, dar si cu notele sale de umor.
„Fiind deschiderea unei stagiuni speciale va avea loc încă un eveniment special. Începând din 15 septembrie, în fiecare săptămână vom aduce în faţa publicului un invitat de onoare – o personalitate ce şi-a legat numele si cariera de teatrul arădean, care ne va dezvălui ctaeva momente de suflet trăite în inima teatrului nostru. Primul iinvitat este nimeni altul decât domnul Ovidiu Cornea, cel care a fost cel mai longeviv director al instituţiei noastre“, a mai spus Mihaela Balint. Pe lângă Ovidiu Crişan din distribuţie mai fac parte Carmen Vlaga Bogdan, Ovidiu Ghiniţă, Sorin Calotă, Oltea Blaga, Carmen Butariu, Oana Kun,  Sabastian Neteda, Constantin Florea, Dan Covrig, Liliana Balica, Roxana Sabău, Alina Danciu, Ştefan Statnic, Ionel Bulbuc, Călin Stanciu, Claudiu Oblea şi Robert Pavicsits. Muzica live este interpretată de Gradev Ilko. Decorul a fost realizat de Luminiţa Penişoară, costumele de Oana Cătălina Văran.
O comedie tragică
Piesa lui G. M. Zamfirescu are la bază două texte anterioare, dar care au rămas doar la stadiul de proiect:  romanul  „Bariera“ (scris în 1922 – 1923) despre care s-a scris că n-ar avea „respiratia epica necesara”, şi fragmentul dramatic din două acte şi patru scene, intrerupt deoarece ii „lipsea suflul de umanitate din gest şi replică”. Cele două texte au fost reluate în 1925 – 1926, dezvoltate, citite în Cenaclul „Sburătorul“, autorul cristalizând versiunea scenică din anul 1929. În timp, piesa a fost inclusă în repertoriul aproape al tuturor teatrelor din ţară, iar în 1964 (când au fost celebraţi 25 de ani de la moartea autorului), a fost jucată la Teatrul Naţional Bucureşti, rolul titular fiind deţinut chiar de fiica lui G. M. Zamfirescu – Raluca Zamfirescu.
„Domnişoara Nastasia“ aduce în faţa spectatorilor lumea periferiei, „în latura ei serioasă, în pasiunile şi aspiraţiile, în conflictele şi tragediile sale”,  Vrând să evadeze din lumea ei („mahalaua asta cu maidane de gunoi, cu femei murdare şi beţivani”), Nastasia îşi pune speranţele în Luca, tânăr meseriaş crescut în atelierul de curelărie al părintelui său, pe care Vulpaşin, celălalt pretendent la mâna Nastasiei, nealesul, îl omoară într-un acces de furie.În această piesă, Zamfirescu relevă „o umanitate mult mai autentică, mai expresivă şi mai esenţială ca mahalaua — acest bun exclusiv, infailibil, al inspiraţiei caragialeşti — lumea periferiei. O lume care circumscrie un perimetru diferit, ştiut din „Azilul de noapte“ gorkian sau din „Peripherie“ (o piesă scrisă de slovacul Frantisek Langer, care se pare că l-a influenţat pe Zamfirescu), o zonă ale carei atribute — suferinţa şi visul, ticăloşia şi mizeria — sunt comune tuturor „epavelor umane”.
„Din păcate textul nu e unul depășit. Adică povestea din piesa lui George Mihail Zamfirescu. Facem parte dintr-un popor care nu se așează pe lucruri. Trecem ușor de la râs la plâns, de la derizoriu la tragic. Unii spun că asta e dimensiunea balcanică, foarte prezentă în text, alţii sunt de părere că acesta ar fi farmecul nostru, multă culoare.  Este vorba despre mahala, dar toto­dată textul lui George Mihail Zamfirescu conţine şi o rană: o poveste de dra­goste neîmplinită, cu sfârșit tragic. Sunt în același timp și «Othello» aici şi «Romeo şi Julieta». «Domnişoara Nastasia» este o piesă structurată pe tablouri, cu o structură mai puţin teatrală şi mai mult cinematografică. Există aici o scenă ruptă parcă din «Azilul de noapte» de Maxim Gorki. O scenă în care unul dintre personaje are o replică fundamentală, una pentru care ar merita, chiar și numai pentru această replică, montată piesa: «indiferent că ne cheamă Ion, Gheor­ghe sau Tudor, de fapt pe toţi ne cheamă Durere»” – Laurian Oniga, regizor.
„«Domnişoara Nastasia» este un spectacol căruia i se potrivește foarte bine următorul dicton: «Cea mai frumoasă imagine teatrală este actorul bun». Laurian Oniga s-a ghidat după acest dicton când a conceput spectacolul. Nu s-a fo­losit de scenografii impresionante sau de alte artificii, ci de acest potenţial imens care este actorul” – Ovidiu Crişan.
„Nu este pentru prima oară când colaborez cu un teatru. Mi s-a mai întâmplat acest lucru pe când locuiam în Russe, oraşul meu natal din Bulgaria. Am şi jucat în spectacole la şcoală, când eram elev. Am avut ocazia să fac teatru şi aici, în Arad, unde am colaborat cu actriţa Carmen Vlaga Bogdan la «Ceas oprit» un spectacol de muzică şi poezie pe versuri de Nichita Stănescu. Am comunicat foarte bine cu oamenii de aici, de la Teatrul Clasic Ioan Slavici. Sunt foarte pasionaţi şi le place ceea ce fac. Am lucrat foarte bine şi cu regizorul, Laurian Oniga. «Domnişoara Nastasia» e un spectacol bun şi oarecum straniu în acelaşi timp şi foarte interesant pentru cineva care ştie puţine lucruri despre cultura română, aşa ca mine. Mi-a plăcut să lucrez la acest spectacol şi îmi pare bine că mi s-a oferit această ocazie” – Ilko Gradev.

Recomandările redacției