Primul-ministru Victor Ponta s-a întâlnit marţi, la ceremonia de inaugurare a tunelului submarin Marmaray din Istanbul, cu omologul său japonez, Shinzo Abe.

 

 

 

„Victor Ponta a salutat prezenţa companiilor japoneze în România şi a discutat cu omologul său japonez o serie de proiecte în domeniul infrastructurii, al situaţiilor de urgenţă şi pregătirii în caz de evenimente naturale majore”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.

Şeful Executivului român a prezentat premierului japonez oportunităţile de afaceri oferite de poziţionarea geografică a României, a mulţumit guvernului de la Tokyo pentru decizia de extindere a programului Visa waiver cu încă trei ani şi a evidenţiat buna cooperare în domeniul afacerilor interne.

Cei doi prim-miniştri au salutat nivelul foarte bun al cooperării bilaterale şi au convenit să dinamizeze agenda economică bilaterală.

În plan extern, oficialii român şi japonez au abordat şi modalităţile de cooperare între UE şi Japonia, inclusiv prin încheierea acordului de liber schimb, acord aflat în curs de negociere, se mai arată în comunicat.

Victor Ponta participă marţi la inaugurarea tunelului feroviar „Marmaray” de subtraversare a Bosforului, în cadrul unei ceremonii oficiată de primul-ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdogan. AGERPRES (AS – autor: Florin Marin, editor: Mihai Simionescu)

 

Recomandările redacției