Premii în valoare de 25 de mii de dolari la ITF Arad 2019

0
22

Federația Internațională de Tenis confirmă prezența Aradului în calendarul competițial ITF World Tour Tennis 2019. Față de edițiile anterioare – 14 la număr, ITF Arad are în acest an premii majorate, la 25.000 de dolari, aşa că punctele WTA oferite tenismenelor ce vin să joace pe terenurile Activ Club cresc considerabil.
La un astfel de turneu, campioana primește 50 de puncte, finalista 30, semifinalistele 18, sfertfinalistele 9, jucătoarele prezente în turul II câte 5 puncte, iar cele din turul I și chiar din ultimul tur al calificărilor câte un punct WTA. Turneul are loc în 2019 în perioada 15-22 septembrie, având alături, și de această dată, Federația Română de Tenis și Fundația Alber, cu director al competiţiei Anela Freer.
În acest sezon, România va găzdui doar patru turnee feminine din Circuitul ITF, la București, Curtea de Argeș, Focșani și Arad, dar cel din orașul nostru e cel mai important. Turneul arădean a fost onorat de-a lungul anilor de nume precum Sorana Cîrstea, Alexandra Cadanțu, Raluca Olaru, Mihaela Buzărnescu, Irina Bara sau Gabriela Ruse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.