Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunţat după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că decizia conducerii partidului este să nu susţină proiectul de lege PNL care i-ar da posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, el afirmând că punctul de vedere al PSD este că nu se poate da o lege pentru o singură persoană. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pentru Guvern, nici pentru PSD. Premierul a precizat că mai sunt anumite categorii socio-profesionale care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia, precum magistraţii sau prefecţii, dar nu este de acord cu nicio extindere a acestei legi. „Legat de votul privind legea colegilor de la PNL, a fost un vot în unanimitate împotriva votării unei asemenea iniţiative pentru că, totuşi, suntem în 2024 iar legi dedicate unei singure persoane nu ar trebui să existe”, a spus Romaşcanu. El a precizat că PNL nu le-a cerut să susţină proiectul, dar, ţinând cont că există un demers în Parlament, se aştepta un punct de vedere din partea PSD care a fost formalizat în şedinţa BPN. Romaşcanu a mai spus că PSD s-a pronunţat pe oportunitatea politică şi mai departe este problema celor din PNL dacă vor să meargă înainte cu ea şi în ce formă. „Politic, nu putem vota o lege pentru o singură persoană”, a completat Lucian Romaşcanu.

Recomandările redacției