GyulaÎn Duminica Tuturor Sfinţilor, corul şi preotul parohiei arădene MicălacaVeche II au efectuat o activitate misionară în parohiile Gyula şi Bekescsaba, cu binecuvân­tarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei şi a Preasfinţitului Părinte Siluan. Prezenţa se constituie în activitate din cadrul pro­iectului transfrontalier derulat în parteneriat între cele două eparhii, a Aradului şi cea ortodoxă română din Ungaria. Credincioşii ortodocşi români din Ungaria care au participat în număr impresionant la sfintele slujbe şi-au manifestat bucuria prilejuită de manifestarea corului şi cuvântul rostit de către delegatul Arhiepiscopiei Aradului, părintele vicar Iacob Bupte. Implicit, membrii corului din Arad şi însoţitorii s-au bucurat de primirea credincioşilor din Ungaria, ceea ce a constituit atât o împlinire misionară, cât şi o dovadă a frăţietăţii credincioşilor din cele două ţări.

Recomandările redacției