Prezentare generală a comunei Hălmagiu

0
156

prezentare 2Poziţionare geografică: Comuna Hălmagiu este situată în partea de Est a judeţului Arad, la 37 km distanţă de Brad;
Componenţa: Hălmagiu – centru administrativ, Băneşti, Bodeşti, Brusturi, Cristeşti, Ioneşti, Leasa, Leştioara, Poienari, Tisa, Ţărmure; Căi de acces: DN 76;
Suprafaţa: 8.400 ha.
Comuna Hălmagiu este situată în depresiunea cu acelaşi nume, la confluenţa râului Hălmăgel cu Crişul Alb, la poalele Munţilor Bihor. Prima atestare documentară a localităţii Hălmagiu datează din anul 1390. Celelalte sate sunt atestate documentar după cum urmează: satele Băneşti, Bodeşti şi Ioneşti în anul 1441, Brusturi în anul 1360, Cristeşti în anul 1464, Leasa, Tisa şi Ţărmure în anul 1439, Leştioara în anul 1477 şi Poenari în 1760-1762. Comuna comunică cu oraşele Brad şi Arad prin linia ferată ce atinge localitatea la Vest, precum şi prin Şoseaua Naţională nr. 76, care îl leagă şi de oraşul Oradea, prin comuna Vârfurile. Formele de relief sunt reprezentate prin munţi de altitudini mici şi mijlocii şi dealuri premontane care fac trecerea de la zona depresionară la cea montană. Pe marginile depresiunii îşi dau întâlnire trei vârfuri muntoase, care prin formele de relief, prin bogăţia şi varietatea pădurilor care le acoperă, fac din această zonă un punct de atracţie pentru toţi iubitorii de frumos, pentru toţi iubitorii de natură şi nu numai, aceştia găsindu-şi aici binemeritata odihnă şi desfătare sufletească si trupească. Este vorba de grupa Munţilor Apuseni prin culmile Bihor (1849 m) şi Găina (1486 m), Munţii Codru-Moma prin culmea Moma (900 m), Munţii Zărandului prin culmea Bontau (700 m). Îngemâ­narea acestor munţi este străbătută de neasemuita Vale Tăcăşele, atât de cunoscută în judeţele învecinate prin serbările anuale care se desfăşoara aici, cum ar fi renumita „Nedee Tăcă­şele”, pentru farmecul şi pitorescul acestei văi.
Formele de relief sunt reprezentate prin munţi de altitudini mici şi mijlocii şi dealuri premontane care fac trecerea de la zona depresionară la cea montană.
Depresiunea a luat fiinţă prin pră­buşirea fundamentului cristalin în tortonian (totonianul superior). Unitatea geomorfologică cea mai frecvent întâlnită este versantul, la care se adauga platoul. Expoziţia generală este sudică.
Urcând pe Valea Crişului Alb, lasând în dreapta drumului localitatea Gurahonţ la mai puţin de 5 km. Intrăm în satul Gura Văii, nume parcă predestinat, deoarece din acest loc începe mirifica Ţară a Hălmagiului sau depresiunea Hălmagiului cu punctul terminus la Ociu.
Depresiunea este străbătută de la un capăt la altul de apele Crişului Alb, cu faimosul şi tulburătorul defileu din dreptul localităţii Vârfurile.
Graniţele „Ţării Hălmagiului” sunt bine conturate pe teren prin crestele munţilor, reprezentând cumpene de ape între afluenţii Crişului Negru la Nord, Arieşul la E-NE, culmea Muntelui Găina la Sud, care coboară în dreptul localităţii Ocisor, continuând pe versantul stâng al Crişului Alb până în Vârful Teiuşului. De aici, spre V-SV, creasta munţilor ajunge în Vârful Măgura – Ciungani. În partea de vest, din Vârful Danilii, creasta munţilor continuă până în vârful Bontau, formând această depresiune de un pitoresc neasemuit. Comună mare, cu case mândre, arătoase, şi magazine ample, cam aşa ar fi putut descrie cineva Hălmagiul pe la sfârşit de veac XX. Şi într-adevăr, nu s-ar în­şela prea tare, pentru că cel care co­boară pentru prima dată în gară la Hălmagiu, indiferent dacă vine dinspre Arad sau Brad, are în faţa ochilor o pri­velişte încântatoare – o depresiune ovală, continuată cu o câmpie întinsă, mărginită la miază-zi şi răsarit de dealuri blânde, cu creste domoale, şi de munţii Găina şi Biharia, încununaţi de barbi colilii de zăpadă, până târziu, înspre mai. La miază-noapte veghează Munţii Ză­randului, ce-şi opintesc cu râvnă poa­lele în albia repede a Crişului Alb. Comoara descoperită în 1889 în satul Gura Văii (20 km vest de Hălmagiu) – un lanţ şi inele de argint de care atârnă ţinte decorative şi monede de Apollonia şi Dyrachium – dovedeşte prezenţa civilizaţiei dacice în aceste locuri, deşi prima atestare documentară a aşezării avea să fie făcută de abia în anul 1358, când este amintit voievodul Bibarch, „al românilor din Hălmagiu”. Denumirea comunei derivă – după istoricul Nicolae Iorga – din cuvintul „holm”, ceea ce însemnă cândva deal sau colină, şi într-adevăr, zona joasă a Hălmagiului este înconjurată de dealuri şi coline care uneori ating o altitudine de 800 m. În evul mediu Hălmagiu este menţionat ca fiind „oppidum” (târg), apoi „oppidum finibus Transilvaniae” (târg la hotarele Transilvaniei). În documentele anului 1441 este amintit faptul că Hălmagiul aparţinea Cetăţii Şiria, cetate care, în anul 1444, este dăruită de George Brancovici lui Iancu de Hunedoara, drept răsplată pentru faptele sale de arme. Figura emblematică a voievoda­tului Hălmagiului din secolul al XV-lea a fost voievodul Moga, care, împreună cu fiii săi, la data de 10 aprilie 1451 a fost confirmat de Iancu de Hunedoara în drepturile sale asupra acestui ţinut. În secolele XVI – XVIII, Hălmagiu şi satele adiacente formează obiect de litigiu între turcii ce se găseau în cetatea Ineului şi principii Ardealului, pe o parte, iar pe de alta între principii Ardealului şi regii unguri.
În octombrie 1600, pe la Hălmagiu a trecut întâiul unificator de ţară – Mihai Viteazul, dar peste cinci ani (1604) aşezarea avea să fie pustiită de turci, iar cetatea Hălma­giului, în care se refugiase o parte a populaţiei, scapă de urgia năvălitorilor numai în schimbul unui tribut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.