Prim-ministrul Nicolae Ciucă împreună cu ministrul Administraţiei şi Internelor,  Lucian Bode își vor petrece, astăzi, toată ziua la Arad.

Prima oprire va fi la sediul CJA unde are loc semnarea contractului pentru proiectarea tehnică şi execuţia centurii de sud-est a municipiului Arad. Urmează apoi o deplasare spre Curtici unde are loc inaugurarea punctului de lucru ISU Curtici, str. 1 Decembrie 1918 nr. 34. Obiectivul va deservi ozonă cu 43.575 locuitori. Prin inaugurarea acestui obiectiv, timpul de răspuns la intervenţii scade cu cel puţin 5-10 minute la incendii şi cel puţin 10 minute la descarcerări. Urmează o deplasare spre sediul Astra Vagoane Călători. Prim-ministrul vizitează SC Astra Vagoane Călători SA, cea mai mare fabrică de tramvaie şi vagoane de călători din România.

Totodată, ministrul Lucian Bode vizitează şantierul de la sediul IPJ Arad, reabilitat din fonduri europene. Va avea loc și o deplasare la Spitalul Judeţean Arad, unde are loc vizitarea Secției de Pediatrie, renovată prin efortul societăţii civile, mediului de afaceri şi administraţiei publice. Proiectul Radiologiei Copii, din cadrul Secţiei de Pediatrie Arad, a câştigat locul 2 la Gala Naţională a Societăţii Civile, secţiunea Sănătate, organizată la Bucureşti, în octombrie 2022.

Programul se va încheia la Expo Arad unde vor participat la alegerile pentru conducerea organizaţiei de femei a PNL Arad. Participă aproximativ 1500 de delegaţi. Tot acolo va avea loc o întâlnire interactivă cu primarii din judeţul Arad, urmând să participe și la Topul Firmelor din Arad.

Recomandările redacției