„În frumoasa tabără  Căsoaia, într-o zi luminoasă de primăvară,  ne-am bucurat de prezența bibliotecarilor din întreg județul Arad, de prezentări valoroase, idei noi și exemple de bune practici. Timp de câteva ore, am discutat despre provocări, oportunități, identitate culturală, comunicare și viitorul bibliotecilor noastre”, a punctat Ioana Nistor, documentarist la Biblioteca Județeană „A.D.Xenopol” Arad.

„Singuri putem face atât de puțin, împreună putem face atât de mult!” –  sub acest motto s-a organizat  prima ediție a Conferinței Anuale a Bibliotecarilor din Municipiul și Județul Arad. Programul a fost unul foarte intens, iar vorbitorii au abordat subiecte de actualitate, de mare interes din breaslă. Dar care a fost statistica acestui eveniment de perfecționare profesională?

Au fost patru secțiuni, cu 14 vorbitori, participanți activi și o mulțime de idei și acțiuni conturate pentru viitor. „În calitate de manager al Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad am subliniat importanța rețelei de biblioteci din județ și rolul bibliotecarilor în consolidarea comunităților locale. După Revoluție existau 74 de biblioteci în județul Arad, astăzi mai sunt 34. Dar, dincolo de clădiri, dotări și ce mai vreți dumneavostră, oamenii sunt cei care dau viață unei biblioteci. Așadar biblioteca  nu este  doar un spațiu al cărților, trebuie să fie un centru viu al comunității”, a afirmat Ionel Bulbuc, managerul Bibliotecii Județene „A.D.Xenopol” Arad.

Prezent la eveniment a fost și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, care a transmis un mesaj de susținere și încurajare pentru activitatea bibliotecarilor din județul Arad, reafirmând angajamentul administrației județene față de dezvoltarea culturală durabilă.

La final, toți cei prezenți au trăit un moment special, plin de emoție și recunoștință. Tokács-Máthé Mónika și Lucia Bibarț, două bibliotecare cu mare experiență, au fost sărbătorite cu ocazia pensionării. „În semn de apreciere și recunoștință pentru devotamentul, profesionalismul și contribuția adusă de-a lungul anilor în cadrul Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad, le mulțumim din suflet și le dorim multă sănătate, bucurii și clipe frumoase alături de cei dragi!”,  a conchis managerul Ionel Bulbuc.

Nici nu s-a încheiat bine prima ediția și deja cei prezenți au întrebat când va fi organizată următoarea.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției