Unul dintre cei mai mari, dacă nu chiar cel mai mare folkist din țara noastră, maestrul Mircea Vintilă a încheiat prima zi a Festivalului Românilor de Pretutindeni, desfășurat în curtea Bisericii din Grădiște. A fost o seară specială, cu multă implicare din partea celor prezenți, care au cântat alături de cei de pe scenă, au trăit la maxim alături de ei, au respirat și au vibrat odată cu marii artiști.

Grupul Folk și corul de copii al Parohiei Ortodoxe Arad Grădiște1 au deschis spectacolul, prestația lor ridicându-se mult peste așteptările celor prezenți. A urmat recitalul susținut de minunata Miruna Haș, iar apoi duo-ul bine înregimentat al Nicoletei Brola și Daniel Julean, o voce cu tehnică de bel-canto și cealaltă de folk, a sensibilizat vizibil atmosfera. Paroxismul a fost atins de recitalul marelui muzician Mircea Vintilă, ale cărui refrene au fost cântate de întreaga audiență.

Festivalul Românilor de Pretutindeni! – Bucurie, Tradiție și Unitate

Cu sprijinul comunității pe care o slujește, preotul paroh Mihai Blaj duce mai departe tradiția unui festival pe care l-a inițiat la Covăsânț – Festivalul Românilor de Pretutindeni, care are loc în perioada 27 – 30 iulie 2023, în curtea parohiei Grădiște I. Ajuns la cea de-a XII-a ediție, festivalul promite să fie o adevărată sărbătoare a culturii românești, aducând împreună artiști consacrați, ansambluri folclorice și români din diverse regiuni istorice.

Pe scena festivalului au urcat și vor mai urca nume mari din lumea muzicii, care vor încânta inimile publicului prezent: Daniel Julean și Nicoleta Brola, Mircea Vintilă, Maria Gheorghiu și Radu Grațianu, Petrică Pașca cu Rapsozii Zărandului și nu în ultimul rând, Nicolae Furdui Iancu. Pe lângă spectacolele muzicale, festivalul va fi încununat cu o prelegere susținută de celebrul actor și gânditor, Dan Puric. Conferința sa promite să aducă în prim-plan subiecte de actualitate, îmbinând cu măiestrie spiritualitatea, cultura și demnitatea românească. Pe lângă recitalurile muzicale, ansamblurile folclorice invitate vor încânta publicul cu spectacole de dansuri specifice zonelor etnografice de unde provin, oferind o călătorie plină de culoare și veselie prin tradițiile autentice ale României. Cei prezenți la eveniment vor avea ocazia să descopere frumusețea și diversitatea culturală din regiunile Timoc, Vidin, Basarabia și Cernăuți. Ansamblul și corurile parohiei au pregătit momente artistice pentru cei prezenți și pentru invitații de peste hotare.

VIDEO1: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/1026647391672262

VIDEO2: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/305366631997905

Recomandările redacției