Primar prins la braconaj? La Săvârşin au fost depistaţi trei braconieri, însă numele unuia dintre ei este ţinut secret

0
226

Poliţiştii arădeni au prins, la începutul lunii august, trei braconieri care vânau după pofta inimii în pădurile din zona Săvârşin. Braconierii au fost prinşi, identificaţi, li s-au confiscat armele şi au început cercetările.
Identitatea a doi dintre ei este cunoscută. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, unde a fost trimis dosarul, ne-au confirmat că este vorba despre avocatul Lucian Cristian Teodor şi omul de afaceri Cristian Stepănescu. Potrivit caransebesallert.ro, cea de a treia persoană ar fi Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş. În ceea ce-l priveşte, atât cei de la IPJ, cât şi cei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara susţin că numele său nu apare în dosarul cu pricina. „Pot să vă spun că în dosar sunt cercetate trei persoane. Mai multe detalii nu am posibilitatea să vă dau, pentru că dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, având în vedere că unul dintre suspecţi este avocat”, a declarat Lorena Pârvu­lescu, purtătorul de cuvânt al Inspecto­ratului Judeţean de Poliţie Arad.
Un suspect misterios
În ceea ce o priveşte, Camelia Miculescu, purtătorul de cuvând al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara susţine că ne poate confirma identitatea a doi dintre bărbaţii cercetaţi, însă spu­ne că nu poate să ne informeze câte persoane sunt cercetate şi cum se numeşte al treilea suspect. „Este adevărat, avem înregistrat un dosar pe numele lui Lucian Cristian Teodor şi al lui Lucian Stepănescu. Lucian Cristian Teodor este cercetat pentru săvârşirea infracţiuni­lor de nerespectarea regi­mu­lui armelor şi muniţiilor şi uz de fals, iar Cristian Stepănes­cu, pentru braconaj, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de fals. Marcel Vela nu are nicio calitate în acest dosar. Deocamdată nu vă pu­tem da mai multe informaţii”, a decla­rat procurorul Camelia Miculescu.
Prima victimă, Acarul Păun
Din informaţiile noastre, scan­dalul a făcut deja o victimă. Nu este însă vorba nici despre un politician, nici despre un primar sau despre o persoană cunoscută şi cu influenţă. Şi de data acesta, este vorba despre… Acarul Păun. Un pădurar, Cris­tian Vîtcă, care avea în atri­buţii să se ocupe de vânătoare la Ocolul Silvic Săvârşin şi-a pierdut locul de muncă, pentru că ar fi fost convins de cineva, spun gurile rele, să-şi asume responsabilitatea. Contactat telefonic, acesta nu a dorit nici el să ne dea foarte multe detalii. „Toată întâmplarea mi-a lă­sat un gust amar, aşa că mi-am dat demisia, am plecat eu de acolo”, a declarat Vîtcă. Întrebat fiind de ce şi-a dat totuşi demisia, acesta a răspuns: „Am plecat de bine… Mai mult nu mai am ce să spun.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.