Primăria Arad caută operatori de calculator pentru secții de votare

0
36

Primăria Municipiului Arad face înscrieri pentru operatori calculator în secții de votare, în baza normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția și desemnarea operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare (aprobate prin Hotărârea AEP nr. 9 din 28.10.2015 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din data de 2 noiembrie 2015).

Persoanele interesate pot să se înscrie până în data de 24 noiembrie 2015 la Primăria Municipiului Arad – Serviciul Administraţie Publică Locală, camera 37, program de luni-joi între orele 8.00-17.00, vineri între orele 8.00-14.00.

Modelul cererii de înscriere este disponibil pe site-ul www.primariaarad.ro sau la Serviciul Administraţie Publică Locală din cadrul Primăriei.

Precizăm că activitatea de operator de calculator la secțiile de votare este remunerată sub formă de indemnizație stabilită prin Hotărâre a Guvernului. Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

– să cunoască limba română, scris şi vorbit;

– să aibă minimum 18 ani împliniţi;

– să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

– să fi absolvit învățământul general obligatoriu;

– să deţină cunoștinţe de bază în tehnologia informației.

 

P.B.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.