Primarie CL Vata de Jos

Autorităţile locale vor să convoace un referendum pentru a modifica graniţele judeţului

Conform mai multor site-uri de ştiri din judeţul Hunedoara şi din ţară, primarul comunei Vaţa de Jos, Milu Folescu, a anunţat că intenţionează să organizeze un referendum pentru alipirea comunei la judeţul Arad. Edilul din Vaţa de Jos a luat această decizie, nemulţumit fiind că nu primeşte bani de la Consiliul Judeţean Hunedoara, condus de USL. „Pentru a trece comuna în judeţul Arad trebuie să consultăm în primul rând oamenii. În fiecare an sunt sabotat atunci când se alocă fondurile de la Consiliul Judeţean Hunedoara. E o sfidare la adresa comunităţii noastre.  Cei de acolo îşi bat joc de primar din cauza coloraturii politice. Aici am devenit oaia neagră, pentru că nu mă înţeleg cu prejedintele Consiliului Judeţean”, ne-a declarat Folescu.

Specialiştii în drept administrativ susţin că articolul 21 din Legea 215/2001, republicată, permite o astfel de modificare, dar condiţiile sunt foarte stricte. „Delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabileşte prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii”, se arată în legea menţionată. Astfel, potrivit juriştilor, nu este suficient ca rezultatul referendumului să fie favorabil, primarul trebuind apoi să caute un parlamentar care să depună proiectul de lege fără de care mutarea graniţelor judeţului nu se poate face.

CJA nu are nimic împotrivă

Conducerea CJA nu are nimic împotrivă ca Vaţa de Jos să intre în componenţa judeţului Arad. „În ceea ce priveşte dorinţa primarului comunei Vaţa de Jos, de alipire la judeţul Arad pot spune că ne bucură o astfel de iniţiativă, pentru că asta demonstrează că am fost şi suntem o administraţie echilibrată şi am făcut alocări pe criterii obiective, de necesitate şi nu pe criterii politice.  Însă, orice modificare a limitelor teritoriale se poate face numai prin lege şi după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, care se organizează potrivit legii“, susţine Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Vaţa de Jos se află 14 kilometri de Hălmagiu. Comuna are peste 3.700 de locuitori şi o suprafaţă de 20.263 hectare, fiind compusă din 13 sate: Vaţa de Jos, Vaţa de Sus, Căzăneşti, Prihodişte, Tătăraştii de Criş, Birtin, Tîrnava de Criş, Basarabasa, Ociu, Ocişor, Prăvăleni, Ciungani şi Brotuna.

Sandra Stoler

Lucian Şerban

Recomandările redacției