contorDeclaraţie-şoc a primarului Gheor­ghe Falcă. Edilul – şef a ieşit, ieri, în lumina reflectoarelor cu o informaţie care ar putea să îl coste scump. Potrivit spuselor proprii, primarul ar fi intervenit la Bucureşti şi pe lângă  Direcţia Regională de Metrologie Legală Timi­şoara pentru a reda locurile de muncă angajaţilor de la Contor Group, societate arădeană aflată în insolvenţă.
Nu fapta bună cu care se laudă edilul-şef e de natură să pună pe gânduri, ci calitatea în care Gheorghe Falcă a reuşit să iniţieze şi să ducă la capăt acest demers, în urma căruia aceeaşi instituţie arătată cu degetul de primar este Prefectura, care nu s-ar fi implicat în salvarea de la dezastru a Contor Group. Cum a tranşat Falcă problema insolvenţei cu care societatea arădeană se confruntă este un alt aspect interesant al problemei. Greu de crezut că edilul-şef a venit cu bani de acasă pentru a scoate societatea din impas, iar dacă Gheorghe Falcă nu a făcut acest gest extrem, singura explicaţie a succesului său poate fi pusă pe seama sustragerii de la plata datoriilor societăţii. Indiferent de care dintre aceste două variante ar fi uzat în gloriosul său demers, Gheor­ghe Falcă poate fi lesne acuzat pentru  trafic de influenţă. Ciudat este faptul că dacă tot a vrut să meargă pe această cale, Gheorghe Falcă nu a intervenit pentru SANEVIT, Astra Vagoane Marfă sau Asta Vagoane Călători. Autorităţile din Cluj-Napoca au cumpărat tramvaie din Polonia, când, cu intervenţia primarului Falcă, puteau fi cumpărate de la Arad.
Falcă se laudă că a făcut
treaba Prefecturii
Decis să împartă cu reprezentanţii mass-media bucuria faptei sale bune, primarul a convocat, ieri, o întâlnire în cadrul căreia şi-a promovat iniţiativa. „Săptămâna trecută am intervenit la Direcţia Regională de Metrologie Legală Timişoara, apoi la Bucureşti, iar de ieri există un contract şi persoane care se ocupă cu verificarea contoarelor din punct de vedere metrologic. Totuşi, există o responsabilitate a Prefecturii în relaţia cu Guvernul, însă Prefectura se ocupă de tot felul de lucruri, inclusiv de hotărâri de Consiliu Local în loc să se ocupe de lucruri importante, cum ar fi asigurarea locurilor de muncă de la Contor Group. Eu am obţinut un contract de metrologie pe şase luni, însă nu înseamă că această soluţie este normală. Prefectura chiar este plătită să rezolve aceste probleme, nu să lase oamenii în şomaj din lipsa contractelor. Dânşii se comportă, însă, în continuare ca şi cum ar fi în Opoziţie, deşi sunt la Putere. Ţin să felicit Contor Group că a trecut de greul impus de Guvernul Ponta. Chiar am primit un SMS de mulţumire, pentru că, de ieri, societatea lucrează din nou”, a informat primarul Gheorghe Falcă.
Contractul metrologic exista dinaintea „intervenţiilor” primarului
În ciuda afirmaţiilor lansate de primar, o informare a Serviciului Judeţean de Metrologie evidenţiază faptul că un contract cu societatea arădeană aflată în insolvenţă a fost încheiat la finele lunii ianuarie. „Agentul economic SC Contor Group SA desfăşoară activitatea de fabricare mijloace de măsurare şi pune pe piaţă inclusiv contoare de apă care deţin aprobare de model europeană CEE (…) Începând din anul 2007 această activitate s-a desfăşurat pe baza unor contracte succesive încheiate între SC Contor Group SA şi  Direcţia Regională de Metrologie Legală Timişoara, contracte care s-au încheiat anual şi prevăd şi reduceri de tarife pentru verificările metrologice efectuate. Agentul economic a traversat în ultimii ani o perioadă dificilă din punct de vedere economic, acest lucru conducând şi la înregistrarea unor restanţe la plata către SJML Arad. Contractul pentru anul 2012 a expirat fără ca agentul economic să solicite în termenul prevăzut o prelungire a acestuia, acest lucru conducând la necesitatea încheierii unui nou contract, conform procedurii de contractare a Biroului Român de Metrologie Legală. În prezent, activitatea se desfăşoară conform contractului 1 /31.01 2013 valabil până la 31.07. 2013.”, se precizează în informarea transmisă ieri Prefecturii de Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Arad.
Prefectura reacţionează
Prefectul Judeţului Arad, Cosmin Pribac, doreşte să aducă următoarele precizări faţă de unele din ultimele declaraţii publice ale primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă. „În primul rând nu comentez partea de discurs politic ce înseamnă de obicei peste 90% din cuvântările domnului primar Falcă. Doresc să precizez în schimb că la Instituţia Prefectului  nu a fost înregistrată nicio petiţie, sesizare ori alt tip de cerere din partea vreunei societăţi având obiectul de activitate producerea sau comercializarea contoarelor. De asemenea, nu mi s-a adus la cunoş­tinţă nici personal vreo astfel de problemă de către partea direct interesată. Instituţia Prefectului are atribuţii bine definite în lege, sunt convins că domnul Falcă le cunoaşte foarte bine. Nu sunt însă convins dacă a auzit de termenul trafic de influenţă din moment ce acuză pu­blic că nu s-ar fi «intervenit» pe lângă o instituţie a statului pentru interesele unei firme private. Instituţia Prefectului îşi oferă sprijinul în condiţiile legii tuturor societăţilor comerciale din judeţul Arad”, a declarat prefectul Cosmin Pribac.  Instituţia Prefectului – judeţul Arad a cerut  Serviciului Judeţean de Metrologie Legală Arad   o informare asupra subiectului aflat în discuţie, document pus la dispoziţia reprezentanţilor mass-media.
„Consider că informarea primită prezintă cât se poate de clar situaţia. Chiar dacă aş fi avut cunoş­tinţă de problemă eu nu aveam baza legală pentru a «interveni» într-o relaţie contractuală dintre  Biroul Român de Metrologie Legală   şi societatea comercială în cauză. Mă întreb în baza cărei legi şi cum a reuşit domnul primar Falcă să facă  acest lucru”, a mai spus prefectul Judeţului Arad, Cosmin Pribac.

  • dan cristi spune:

    Falca la puscarie

  • A.Pop spune:

    Apropo de tramvaiele poloneze de la Cluj – de ce Aradul nu-si innoieste parcul de tramvaie ? Nu neaparat poloneze, bune sunt si cele produse la Arad, numai sa fie si acestea dotate cu climatizare, ca suntem in secolul XXI !

  • adela spune:

    Dl Falca este un adevarat fenomen al perioadei in care traim!Cred ca de cele mai multe ori se uimeste pe sine insusi…trist!sa nu mai vb despre faptul ca a pierdut de mult notiuni precum „dreptate” sau „legalitate”…chiar nu trebuie sa il acuze nimeni de nimic,faptele vb de la sine!!!

  • Ion , a lu Cracitu spune:

    da eu cu cine voteeeez !!!! ca nu mai stiu ‘cine cu cine si di ce ??!!?? ‘ . Sau asta e ‘farmecul democratiei’ in sensul ca transparenta= multa informatie buna/rea/ incopleta/inflorita, si coerenta/punera TUTUROR-FAPTELOR SI „PRELEGERILOR” LA UN LOC. no asta e greu si pt asta a gresit Brucan, in loc de 20ani voroia sa zica 30ani. deci mai assteptam vre-un cincinal , mai ‘alba-neagra’ specialisti. jeg si jaleeeee

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției