Primarul Falcă, taxat de suporterii „Bătrânei Doamne” la plecarea la Bruxelles

0
77

De aproape un deceniu, relația lui Gheor­ghe Falcă cu suporterii celei mai titrate grupări fotbalistice din Provincie s-a deteriorat treptat. Mai întâi, primarul Aradului a fost acuzat că l-a lăsat pe finanțatorul Nicolae Bara în offside, după ce tot el l-a atras la UTA pentru saltul din „C” în „A”. Apoi, au fost tensiuni provocate de nocturna de pe bătrâna arenă „Francisc Neuman”, dar și de finanțarea de la bugetul local, ce era infimă până la demararea proiectului din 2013, de către Alexandru Meszar.
În fine, în 2014 buldozerele au intrat stadionul din Calea Aurel Vlaicu pentru a pregăti construcția noii „bijuterii” de 12500 de locuri. Inițial, termenul de finalizare a acesteia era anul 2017, apoi, din pix, s-a schimbat în 2018 și nici astăzi nu a fost inaugurată. Între timp, echipa emblemă a orașului a suferit umilințe greu de conceput evoluând în mocirla de pe „Motorul” sau plecând, pentru prima oară în istoria sa glorioasă, în afara Aradului pentru a-și disputa meciurile oficiale, la Șiria.
În vara lui 2018 s-a întors în oraș, pe sinteticul de proastă calitate lipit tot pe „Motorul”, în timp ce lucrările la „Francisc Neuman” continuă în ritmul melcului doborât de căldură. Ca să nu mai vorbim că tot din pix s-au mai tăiat vreo 2000 de locuri și alte facilități prevăzute în proiectul inițial, cum ar fi un mini-hotel necesar pentru un stadion modern, așa cum se pretindea cel de la Arad.
Sătui de minciuni și amânări, pe 22 mai 2018, la o zi de la ceea ce ar fi trebuit să fie data de finalizare a Arenei „Francisc Neuman” conform angajamentului luat de firma Tehnodomus, fanii „Bătrânei Doamne” au tăiat la mișto panglica inaugurării. „Primar al Aradului în 4 mandate / Mai multe operații decât arene inaugurate.˝, „Când să ne întoarcem acasă / Falcă, ne-ai făcut din nou o farsă!˝și „Doi-trei muncitori rupți de oboseală / Termen de finalizare: campania electorală˝ , au fost mesajele expuse atunci de sutele de susținători ai UTA-ei strânși în Calea Aurel Vlaicu.
Numai că pe Falcă nu îl mai interesează campania electorală din 2020 și asta pentru că a reușit să plece mai repede la Bruxelles, în noul său mandat de parlamentar european. Iar la dulcea-i despărțire, aceiași ultrași arădeni au ținut să-i transmită un mesaj fostului edil. „De 5 ani nu avem stadion/ Îţi mulţumim, mare faraon!”, stă scris pe bannerul expus pe unul dintre gardurile eternului șantier din Calea Aurel Vlaicu. „Faraonul nostru pleacă la Bruxelles. În urmă rămâne cea mai mare rușine din istoria Aradului și bătaia de joc nesfârșită față de simbolul care a pus acest oraș pe harta fotbalului”, este și postarea de pe pagina de Facebook a celor de la Ultras Arad.
Mai departe, lui Laszlo Balint i s-a promis că UTA se va întoarce acasă în această toamnă, dar lucrările la tribune, vestiare, etc. sunt tot „înghețate” în mijlocul verii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.