Primarul orașului Pecica, Petru Antal, a participat, astăzi, la festivitățile de deschidere a noului an școlar.
„Colaborarea permanentă dintre cadrele didactice și părinți este cheia succesului educației copiilor, care trebuie, la rândul lor, să le arate respect și să îi asculte.
Administrația locală este mereu alături de ei, interesul orașului fiind să avem tineri bine pregătiți pentru viață – am spus asta și astăzi, cu ocazia festivității de deschidere a anului școlar 2023-2024. Am fost alături de conducerile unitățile de învățământ, părinți, reprezentanții bisericilor și ai Poliției, împreună cu viceprimarul Miodrag Stanoiov, pentru a ura succes și rezultate bune tuturor copiilor și elevilor din orașul Pecica și din satele aparținătoare!
Reţeaua şcolară pecicană s-a îmbogăţit cu o nouă creşă, cea de pe strada 124, cu predare în limba maghiară, construită de de Episcopia Reformată de pe lângă Piatra Craiului (Oradea), cu finanțare de la guvernul maghiar şi avem în derulare alte patru proiecte care vizează modernizarea şi construirea altor unități de învăţământ”, a defclarat primarul Petru Antal.