Liderul Ligii a IV-a s-a mișcat cel mai repede la capitolul achiziții și a semnat cu trei dintre fotbaliștii arădeni care s-au despărțit în această iarnă de formații de Liga a III-a. În primul rând, este vorba despre Sergiu Popa, care reface cuplul de la mijlocul terenului al Lipovei, din prima parte a sezonului trecut, cu Dumitru Copil. Ambii au 27 de ani și încă multe de spus în fotbalul arădean, dar, deocamdată, sunt chemați să pună umărul la promovarea „galben-albaștrilor” în Liga a III-a.
Apoi, Dan Stupar a mai cerut și juniori, iar conducerea clubului a bătut palma cu Toma și Luca Bodri. Gemenii crescuți de Atletico și cizelați de UTA au plecat de la Crișul Chișineu-Criș, unde nu au jucat prea mult și, la rândul lor, vor să se reîntoarcă pe scena eșalonului trei din vară. Ambii sunt de meserie mijlocași, deși Toma a mai evoluat și pe banda dreaptă a defensivei în special la Cermei, în stagiunea precedentă.
„Am semnat cu cei trei fotbaliști, dar mai avem acorduri de principiu și cu alții. Sper să materializăm totul după Anul Nou, iar antrenorul să aibă un lot cât mai competitiv încă de la primele antrenamente ale lunii viitoare”, spune Cristian Pilan, directorul sportiv al Progresului.
După primele 17 runde ale prezentei ediții de campionat în Liga a IV-a, Pecica are două puncte avans față de ocupanta locului 2, Unirea Sântana și 7 față de Victoria Zăbrani, echipa clasată pe locul 3.

Recomandările redacției