La nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea combaterii introducerii în ţară a transporturilor ilegale de deşeuri, procedând la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.
În primele două luni ale anului 2024, au fost descoperite deşeuri în cantităţi însemnate, aproximativ 1.475 tone, după cum urmează: metale – 230.200 kg, mobilă – 211.700, textile/îmbrăcăminte – 185.000 kg, plastic – 155.700 kg, cauciuc (anvelope) – 120.000 kg, alte materiale precum deşeuri amestecate, carton, acumulatori, componente auto, electrocasnice – 575.500 kg.
În perioada similară a anului 2023 au fost descoperite 631 tone deşeuri, înregistrându-se astfel o creştere de 2,3 ori.
Precizăm că, în conformitate cu H.G. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, autoritatea competentă pentru gestionarea deşeurilor la nivel naţional este Garda Naţională de Mediu, instituţie aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
În punctele de trecere ale frontierei, pentru mărfurile de acest tip care îndeplinesc condițiile de intrare în țară, organele vamale efectuează operațiunile vamale, respectiv de control al legalității importului. Totodată, conform legislației în vigoare, importul deșeurilor se face pe baza licenței de import, care se eliberează numai cu acordul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor și al Ministerului Sănătății. Astfel, intrarea în țară a mijloacelor de transport, încărcate cu astfel de mărfuri, este permisă de organele vamale, numai dacă li se prezintă licența de import cu acordul scris al Ministerului Mediului și Ministerului Sănătății.
Din punct de vedere procedural, poliţiştii de frontieră sesizează lucrătorii Gărzii de Mediu care, în urma analizării documentelor care însoţesc marfa, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare în ţară.
În situaţiile în care se constată că nu este respectată legislaţia în domeniu, reprezentanţii Gărzii de Mediu dispun măsura nepermiterii accesului pe teritoriul României pentru mărfurile în cauză. După finalizarea activităţii de control, marfa este returnată, în ţara de origine, societăţilor comerciale expeditoare.
Caz semnificativ: Deşeuri din Germania, Anglia și Ungaria oprite la Borș II și Nădlac II. Aproximativ 65 de tone de diverse bunuri
În data de 07.02.2024, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu aproximativ 65 tone de deșeuri.
Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 64.437 kg deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.