În ședința de Guvern de azi a fost înregistrată nota înaintată de către Ministerul Apărării Naționale privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Arad, judeţul Arad, în scopul adoptării unei hotărâri ce are ca obiect transferarea imobilului 718 Arad – Gai, identificat în Cartea Funciară nr. 335522 Arad, din domeniul public al municipiului Arad, judeţul Arad, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Apărării Naţionale. „Apreciez că lucrurile au început să se miște rapid după demersurile perseverente pe care le-am făcut. Acest document oficial aprobat astăzi în ședința de Guvern ne aduce mai aproape de ziua în care Cetatea Aradului devine o posibilitate tangibilă, nu doar un vis îndepărtat de care s-au folosit electoral toți politicienii de dinaintea mea. La fel ca restul arădenilor și eu sunt nerăbdător să îi redăm Aradului cetatea!”, a declarat primarul municipiului Arad.