Accidentat la ultimul meci cu Ilie Poenaru pe bancă, înfrângerea de pe teren propriu cu FC Argeș, Bautista Cascini a debutat sub comanda lui Laszlo Balint abia joi, la Mioveni, în meciul de Cupă, intrând pe teren în minutul 63. Dată fiind importanța jucătorului (există și un punct de vedere conform căruia în acest sezon UTA a câștigat în campionat doar când Cascini a jucat bine), fanii speră să-l vadă pe argentinian jucând mâine încă din primul minut. Iar fotbalistul alimentează aceste speranțe, cel puțin din punct de vedere al potențialului său fizic: „Bineînțeles că după o pauză de mai bine de o lună sufăr din cauza lipsei ritmului de joc dar am intrat la Mioveni și cele 30-35 de minute jucate mi-au prins bine. Din punctul meu de vedere sunt pregătit 100% să joc, restul depinde de antrenor, cum va considera el de cunvință.“

În meciul din tur, Cascini a adus victoria UTA-ei, cu un gol marcat în minutul 82. Mijlocașul Bătrânei Doamne spune însă că e prea puțin important ce s-a întâmplat în tur: „Sunt 4 luni de atunci, suntem într-un moment diferit, și noi și ei ne-am schimbat antrenorul. Superliga este foarte echilibrată, oricine poate bate pe oricine. Meciul de mâine este ca o finală deoarece întâlnim o vecină de clasament. În plus ne dorim foarte mult să câștigăm pentru că mai avem doar două meciuri de jucat în acest an și întotdeauna te ajută mental să termini bine sezonul.“

Pentru Cascini, pregătirea meciului cu U. Cluj s-a împletit cu emoțiile legate de naționala țării sale, care ieri a învins Țările de Jos în sferturile Campionatului Mondial, la capătul unui meci care a avut nevoie de lovituri de departajare. Argentinianul Bătrânei Doamne a povestit cum a trăit meciul și ce speră de la Messi & co. la acest turneu final: „Probabil că pentru un neutru a fost un meci foarte agreabil dar eu am avut emoții mari în ultimele minute. Sunt bucuros că Argentina a câștigat dar marți voi avea emoții din nou. Cred că sunt capabili să câștige Cupa, mai au doar două meciuri și se poate întâmpla orice. Au crescut mult în încredere după victoria asta și de asemenea și evoluția echipei e în creștere.“

De remarcat că meciul de aseară a generat și o rivalitate în lotul UTA-ei, acolo unde Cascini s-a duelat cu batavul Desley Ubbink. La Mondial, Cascini a ieșit câștigător, să sperăm că mâine la Cluj, cei doi se vor bucura împreună de victoria echipei la care joacă.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției