Liga Profesionistă de Fotbal a data astăzi publicității programul exact al etapei a 5-a din cadrul Superligii. Una dintre cele mai interesante confruntări ale rundei este cea dintre UTA și Universitatea Cluj, care va avea loc pe Arena „Francisc Neuman“. Dacă din punct de vedere sportiv cele două echipe nu mai sunt de mult în prim planul competiției (Bătrâna Doamnă pare abonată la play-out de la revenirea în prima ligă iar U e o nou promovată), din punct de vedere al tradiției și al suporterilor, meciul este unul foarte interesant. Fiind unele dintre cele mai iubite echipe din țară, cu suporteri numeroși și galerii puternice, e clar că duelul este unul care are potențial de a face audiență, astfel că televiziunile au decis ca meciul să se joace sâmbătă, 13 august, de la ora 19.

Iată programul întregii etape:

  • Vineri 12 august, 21.30:  FC Argeș – FC U. Craiova 1948
  • Sâmbătă 13 august, 19.00:  UTA – Universitatea Cluj
  • Sâmbătă 13 august, 21.45:  Petrolul Ploiești – Rapid
  • Duminică, 14 august, 13.30:  FC Voluntari – Sepsi OSK
  • Duminică, 14 august, 16.00:  CS Universitatea Craiova – CS Mioveni
  • Diminică, 14 august, 18.30:  CFR Cluj – FC Botoșani
  • Duminică, 14 august, 21.30:  FCSB – Chindia Târgoviște
  • Luni, 15 august, 19.00:  Farul Constanța – Hermannstadt

Până atunci, UTA joacă duminică, 7 august, de la ora 16.00, în deplasare la Sfântu Gheorghe, contra celor de la Sepsi.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției