Programul Tezaur, din nou în vigoare: când pot arădenii achiziționa titluri de stat

0
91

Arădenii pot investi în titluri de stat, o nouă emisiune a programului Tezaur fiind lansată. Reprezentanții Direcției Finanțelor Publice Arad au expus câteva detalii vizavii de noua emiune.

Noua emisiune de titluri de stat a fost lansată începând cu data de 5 iulie 2019 și este destinată exclusiv populației, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate: în perioada 5 – 31 iulie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului și în perioada 5 – 30 iulie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban; iar în perioada 5 – 29 iulie 2019 din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor   emisiuni.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate“, susține Călin Arusti, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad.

După încheierea perioadei de subscriere, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur se pot răscumpăra anticipat, în baza unei cereri depusă cu 60 de zile lucrătoare înainte de data de plată a dobânzii sau a valorii nominale aferente fiecărei emisiuni.  

De menționat că, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.ro, www.datoriepublica, mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.