Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, instituţie comunitară de învăţământ superior la care Primăria Arad este membru fondator, participă și în acest an la manifestările dedicate „Zilelor Aradului”, organizate în perioada 17-30 august, cu un bogat program de activităţi cultural-ştiinţifice şi sportiv-educative.
Sub genericul Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – 25 de ani de existență, în aula „Stefan Cicio-Pop” a universităţii se va vernisa marţi, 18 august, la orele 11,00, expoziția de fotografii Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – un sfert de secol de istorie instituțională. Expoziția va fi pusă la dispoziţia publicului în perioada 18-30 august. Cu acest prilej vor fi lansate şi monografiile: Un sfert de secol de istorie instituțională – autor Virgiliu Jireghie, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, 1990-2015, şi Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiș” din Arad – ambele avându-l ca autor pe Marius Grec.
Luni, 24 august, de la orele 15,00, în sala 8 a Facultăţii de Științe ale Educației (B-dul Praporgescu nr. 1-3), se va desfăşura conferinţa Asistența Socială – prezent și perspective arădene.
Vineri, 28 august, de la orele 10,00, în campusul universitar „Vasile Goldiş” de pe strada Liviu Rebreanu nr. 86 vor avea loc două evenimente: vernisajul expoziţiei de fotografii relevante despre activitatea Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie și Informatică, şi comunicarea Noutăţi din domeniul informaticii şi instruirea prin jocuri cu calculatorul şi terminalele mobile.
Duminică, 30 august, de la orele 10,00, pe terenul sportiv Gloria se va desfăşura Crosul tinerilor arădeni, marele premiu al câştigătorului urmând a fi Cupa Zilele Aradului – UVVG.

Recomandările redacției