Meditațiile cu elevii de la clasă sunt interzise și reprezintă abateri disciplinare pentru cadrele didactice, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, varianta Deca, document obținut pe surse de Edupedu.ro.
Menționăm că această prevedere a fost inclusă și în proiectului fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.
Concret, profesorilor le este interzis să pregătească contra-cost elevii de clasele la care sunt încadrați în anul școlar în curs, conform art. 164 din proiectul de lege Deca. La același articol este menționat că, la nivelul școlilor, o să se constituie Registrul declarațiilor de interese pentru profesori.
„(3) Pentru a asigura echitatea şi obiectivitatea în activitatea de predare-învăţare-evaluare, personalului didactic de predare îi este interzis să desfăşoare activităţi de pregătire suplimentară contra-cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul şcolar în curs, având obligaţia de diligenţă să depună eforturi pentru atingerea competenţelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă şi prin programele de învăţare remedială.
(4) Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor alin. (3) la nivelul unităţilor de învăţământ se constituie Registrul declaraţiilor de interese. Ministerul Educaţiei emite ordinul de ministru privind procedura de declarare a intereselor şi aprobarea modelului Registrului declaraţiilor de interese.”
Activitatea de desfăşurare a meditaţiilor cu elevii de la propria clasă reprezintă abatere disciplinară pentru cadrele didactice, conform art. 204 alin. (2) lit. (d).
Ce sancțiuni disciplinare ar putea fi aplicate, potrivit proiectului Deca
Art. 205 – „(1) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertisment;
b) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1 – 6 luni;
c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control;
d) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.”