Avize pentru lucrări la drumuri, rectificare bugetară și alte proiecte pentru chestiuni organizatorice se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean, de săptămâna aceasta. Aleșii județului sunt chemați pe 22 decembrie, la ultima ședință a CJA din acest an.

O serie de proiecte cu greutate vor fi supuse la vot în cadrul ședinței. Între acestea se numără rectificarea bugetului CJA, precum și rectificarea bugetului Aeroportului Arad.

Consilierii vor avea de votat mai multe proiecte ce se referă la aprobarea documentațiilor preliminarii pentru lucrări la drumuri. Este vorba de documentațiile tehnico-economice pentru modernizarea DJ 609 limită judeţ Timiş-Zăbalţ, DJ 709J Dorobanţi-Macea, DJ 691 limită judeţ Timiş-DJ 682 (Neudorf), DJ 709J Nădlac-Peregu Mare, DJ 790 Şofronea-Zimandcuz, DJ 709J Grăniceri-Pilu (DN 79A) și DJ 792B Bârsa-Moneasa-limită judeţ Bihor. De asemenea, o altă investiție pentru care se fac prime demersuri este modernizarea DJ 682E limită judeţ Timiş-DJ 709D (Nădlac), inclusiv punte pietonală peste Mureş. Toate aceste proiecte sunt pe lista de investiții de anul viitor.

Alte proiecte se referă și la sumele acordate din  bugetul propriu, unităților administrativ teritoriale.

Un alt proiect se referă la stabilirea tarifului pentru prestaţia agenţilor de pază ai Direcţiei Publice de Pază.

Recomandările redacției