Organizarea concursurilor de soluţii de arhitectură a fost tema unei întâlniri între Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) şi Consiliul Judeţean Arad. Discuţiile s-au axat pe modalitatea de organizare şi desfăşurare a unor concursuri de soluţii de arhitectură cu girul OAR pentru achiziţii publice vizând realizarea obiectivelor de investiţii judeţene.
Cei prezenţi la discuţii au considerat că dintre investiţiile Judeţului Arad cunoscute în prezent, proiectele privind restaurarea cetăţilor Şoimoş şi Şiria ar putea fi obiectul unor astfel de concursuri.
Din considerentele expuse, organizarea concursurilor este benefică pentru desfăşurarea unei achiziţii publice şi pentru atribuirea unui contract de servicii pe criteriul de raport calitate-preţ având rezultate concrete în atribuirea unui contract de servicii de proiectare sau pentru elaborare de studii.
Concursurile de soluţii se pretează unor programe arhitecturale reprezentative (de exemplu muzee noi sau intervenţii de reconversie funcţională a unor clădiri existente) pentru care nu s-au efectuat încă estimările financiare sau de durată de timp şi pentru care nu s-au prevăzut costuri sau nu s-au alocat bani de la Buget.
Din partea OAR  au luat parte: arh. Loredana Gaiţă (OAR – Centrul Teritorial de Competenţă pentru judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş) şi Florin Vîrvescu (în calitate de reprezentat al OAR – Filiala Teritorială Arad). Din partea Consiliului Judeţean Arad au fost prezenţi: Dana Popescu – arhitect şef, Zeina Moldovan (DATU), Liliana Turjuc (Direcţia Economică), Oana Micle (Serviciul Achiziţii Publice), Viorel Sabău (SIDR) şi Marian Olariu (SADPP).
(G.C.)

Recomandările redacției