Proiectul „Case cu căldură”, prin care au fost distribuite lemne de foc familiilor nevoiaşe, se va închide în această lună cu un total de 543 de livrări în cinci judeţe, costurile totale fiind de aproape 100.000 de euro, a declarat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.”‘Case cu căldură’ este un proiect pe care l-am demarat în toamna anului 2023, într-un parteneriat cu Ministerul Energiei şi Crucea Roşie Română. Atunci am fost sesizaţi că există oameni în prag de iarnă fără lemne şi am plecat în această expediţie de a identifica surse de finanţare, de a identifica potenţialii beneficiari, împreună cu Crucea Roşie, cu primăriile şi alte asociaţii care se ocupă de aceste probleme sociale. Am avut opt sponsori care au participat la acest proiect şi nouă persoane fizice care au făcut donaţii. Bugetul iniţial era pentru circa 1.000 de case, dar n-am reuşit să atingem acest număr. Am ajuns, practic, la 543 de livrări, pentru că au fost 523 de case, iar 20 de astfel de pachete de lemne pentru foc au ajuns la două cămine de bătrâni şi o casă de copii”, a explicat Chisăliţă.(sursa:Agerpres)
Actualitate 23
FCC UAV Arad, fără emoții în fața fetelor de la Rapid: 96-71
citește mai mult »