Proiectul Centurii Aradului, blocat de Ministerul Dezvoltării

0
151

Proiectele Aradului au fost din nou puse pe lista de așteptare, deși sunt pe bani europeni. Centura Sud- Est a Aradului și alte două drumuri județene: Mișca-Apateu-Berechiu și Lipova-limită de județ Timiș au fost lăsate în lista de rezervă de către cei de la Ministerul Dezvoltării, pentru că – spun reprezentanții Consiliului Județean, ministerul nu și-a asumat semnarea contractelor de finanțare.

Proiect blocat, până la o nouă decizie de minister

Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional, din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale tocmai a anunțat Consiliul Județean că nu vor fi semnate contractele de finanțare pentru Centura Aradului și cele două proiecte pentru drumuri. Asta în condițiile în care, CJA obținuse finanțare europeană pe acest proiect și nu de la stat.

Consiliul Județean accesase fonduri de la UE pentru realizarea centurii – unul dintre cele mai ample proiecte. Proiectul a fost declarat eligibil și a fost introdus în lista de rezerve, urmând să beneficieze de finanțare din banii europeni economisiți în urma licitațiilor. Cu toate acestea, desi Ministerul Dezvoltării susține că pot fi finanțate proiectele de pe lista de rezervă, în practică, situația este alta. Nu va exista contract de finanțare până când nu se va ști ce fonduri rămân după licitațiile pentru proiectele considerate prioritare. „Au cerut proiecte în rezervă, dar pentru Centura Aradului nu și-au asumat semnătura. Este o altă bâlbă a Guvernului. Adică cei de la UE vor să ne ajute, ne dau bani pentru investiții și Guvernul nu deblochează procedura?! Mergem înainte, dar trebuie să luăm din banii județului, adică din banii arădenilor, pentru că așa vrea Ministerul Dezvoltării“, a spus intrigat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean. În aceste condiții, luând în calcul tergiversări și proceduri, administrația riscă să piardă bani europeni pentru investiție.

Lucrările – din bugetul județului

Centura va lega autostrada de DN7, dincolo de Vladimirescu. Proiectul include un pod de traversare a Mureşului şi un pasaj peste calea ferată. În aceste condiții, după anunțul făcut de minister, cei de la Consiliul Județean au anunțat că lucrările vor fi continuate din banii județului. Asta până când se va lămuri cu finanțarea accesată de CJA.

„Nu mai stăm după Guvern cu proiectele noastre, pentru că a dovedit că nu vrea să acceseze și să folosească fondurile europene și, ca și cum asta nu ar fi suficient, îi mai și încurcă pe cei care știu și vor. Am fi putut începe deja procedurile, din fonduri europene, la cele trei drumuri, dacă acest Guvern incompetent nu ne-ar fi pus bețe în roate. Au trecut șapte ani din actualul exercițiu financiar al Uniunii Europene, dar Guvernul nu a semnat încă nici măcar toate contractele de finanțare pe fonduri europene, deși lucrările ar trebui încheiate până în anul 2020 și banii ar trebui cheltuiți până atunci. Astăzi ar trebui pregătite deja proiectele pentru următorul ciclu financiar al Uniunii Europene. Din păcate, vedem că miniștrii nu sunt preocupați de marile proiecte ale României, ci de pușcăriași, de condițiile din închisori și de pedepsirea procurorilor care i-au prins furând”, a mai spus președintele CJA.

„O lucrare de anvergura acesteia Arad – Fântânele –Vladimirescu, cu o pasarelă peste calea ferată, cu pod peste Mureș e o lucrare care necesită ani de zile de execuție. Ministerul trebuia să facă ce a propus initial, pentru că ei au cerut proiecte în rezervă, ca banii să nu fie dați înapoi Uniunii Europene“, a spus Iustin Cionca.

Riscurile

Vizavi de riscul pierderii banilor europeni, Iustin Cionca a explicat că totul depinde de momentul în care proiectul pentru centură ar primi undă verde la finanțare: „Trebuie să stăm acum după toate județele din vestul țării să finalizeze licitațiile pentru drumuri. În funcție de momentul la care aceste licitații vor fi finalizate, vom hotărâ dacă mai solicităm fonduri. Pentru că banii vor trebui cheltuiți integral până în 2022. Spre exemplu, dacă licitațiile se vor finaliza în 2021, nu are rost să mai riscăm să cerem fonduri, pentru că apoi trebuie să dăm banii înapoi“.

De asemenea, vicepreședintele CJ, Sergiu Bîlcea a subliniat că, desigur, Aradul este vitregit din cauza culorii politice. Dacă era Teleorman, cu siguranță era semnat contractul de finanțare. Poate parlamentarii PSD vor afla de ce a fost pus în aşteptare un proiect eligibil al Aradului, iar alte proiecte din alte judeţe au primit undă verde “, a spus acesta. De asemenea a mai spus că CJA ia în calcul varianta unui credit pentru investiție. Ne aşteptăm ca vizita unui ministru să fie urmată de proiecte, nu de sistarea unor finanţări. Noi nu vom opri acest proiect, nu vom aştepta ani şi ani pentru finanţare. Suntem capabili să obţinem fonduri şi să pornim acest proiect foarte important pentru fluidizarea traficului în Arad, de care vor beneficia locuitorii din oraş şi din judeţ şi cei aflaţi în tranzit. Credem că este un proiect important, vrem să îl realizăm şi nu vrem să pierdem timp. Politicienii care se laudă că aduc bani la Arad nu au decât să arate că luptă pentru proiectele oraşului nostru, că au forţa să susţină proiectele locale“, a spus vicele Sergiu Bîlcea.

„Cer parlamentarilor de Arad să își exercite funcțiile pentru care au fost aleși de cetățeni, pentru a încerca să salveze banii arădenilor, a conchis Iustin Cionca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.