Pasajele Aradului au fost motiv de luptă politică nesfârşită. Iată că, una dintre temele de bătaie preferate ale liberalilor, este pe cale să fie anulată. Astfel, Guvernul Grindeanu a prevăzut, în proiectul de buget pentru anul 2017, bani pentru finalizarea pasajelor Aradului. Pentru ambele pasaje au alocate fonduri care se ridică la valoarea de 79,6 milioane de lei. Pentru pasajul de la CET a fost bugetată suma de 37,3 milioane lei, iar pentru pasajul din Micălaca 42,3 milioane lei. Senatorul social-democrat Mihai Fifor, afirma nu cu mult timp în urmă, că finalizarea pasajelor este unul dintre obiectivele principale ale mandatului său. Amintim că pentru pasaje s-au alocat bani de două ori, dar diferite probleme administrative au făcut ca reînceperea lucrărilor să fie mereu amânată. Ultima oară, lucrările la pasaje au fost sistate de către Cabinetul Ungureanu, cu puţin timp îna­inte de a cădea la moţiunea de cenzură.
În ce priveşte stadiile de execuţie, pasajul de la CET este realizat în proporţie circa trei sferturi. Investiţia va fi realizată  în regie proprie de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara şi ar putea fi finalizată în circa patru luni de zile.
La pasajul din Micălaca, urmează  să se organizeze o  nouă licitaţie.   Dacă nu vor fi contestaţii şi lucrurile se vor desfăşura normal, acesta ar putea fi gata în cursul anului viitor, adică în 2018.
(G.C.)

Recomandările redacției