handbalCSS Avram Iancu îşi continuă pregătirea pe plan local, cu câte două antrenamente pe săptămână. În lipsa unor adversari pentru meciuri amicale, handbaliştii arădeni speră să poată evolua măcar în campionatul euro-regional, care se află în fază de proiect.
Până acum, Aradul şi Hunedoara   şi-au anunţat intenţia de a participa la această întrecere, sinonimă cu liga a treia, dar totul se va decide în aceste zile la nivel de federaţie. „Se discută la Timişoara despre această euro-regiune, la care noi şi Hunedoara ne-am dat deja acordul să participăm, dar am înţeles că sunt mai multe echipe, atât din Timişoara cât şi din Drobeta-Turnu Severin. Trebuie să ştim în ce sistem se va juca, sub formă de turneu sau tur-retur şi când începe competiţia. Amicale nu prea mai putem juca, pentru că a început şi liga a doua, dar încerc să îi ţin în priză pe băieţi prin antrenamente”, ne-a declarat Adi Dreghici.
Echipa arădeană este formată din juniori ai LPS-ului dar şi din foşti jucători ai Handbal Club. Pe termen mediu se doreşte revenirea în liga a doua, dar obiectivul va fi greu de atins dacă echipa nu va beneficia de sprijin financiar de pe plan local.

Recomandările redacției