În cadrul dezbaterii din 06 septembrie a fost organizată o acțiune de către Asociația Juriștilor Romi ROMAJUST în parteneriat cu CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ ARAD care face parte din proiectul „Reteaua de Combatere a Discriminării pentru Grupuri Vulnerabile,” proiect finanțat prin Active Citizens Fund Romania, susținut de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Acest proiect se desfășoară la nivel național în perioada decembrie 2022 – decembrie 2023 și are ca scop principal sprijinirea apărării drepturilor omului pentru minoritatea romă și dezvoltarea unui instrument comunitar pentru prevenirea și combaterea discriminării.
Tema principală a dezbaterii a fost segregarea școlară și impactul asupra minorității rome. S-a discutat problema segregării școlare în contextul minorității rome cât și efectele acesteia asupra accesului la o educație de calitate. Am propus măsuri și strategii pentru reducerea segregării în școlile din România și am împărtășit experiențe de bună practică cu reprezentanti din instit implicate in sistemul de invatâmânt.
”Evenimentul a reprezentat o oportunitate importantă de a aborda această temă și de a căuta soluții concrete pentru a susține o educație echitabilă.
Totodată, este un prim pas pentru a crea un cadru de dezbatere în domeniul educației, cu toți actorii relevanți.
Mulțumim tuturor celor care au participat și au contribuit la această dezbatere”, transmite Eugen GHIȚĂ Președinte ROMAJUST