Promovarea în Liga 3-a se joacă în Țara Zimbrilor: Progresul Pecica – Retezatul Hațeg  2-1

0
230

Progresul Pecica s-a impus în prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a, 2-1 contra celor de la Retezatul Hațeg. După golurile lui Arsene și Măgulean și alte situații clare create, „galben-albaștrii” păreau să nu aibă adversar pentru realizarea obiectivului. Însă, hunedorenii s-au redresat după o jumătate de oră de joc, au și marcat prin  Țiric, iar în repriza secundă au răspuns cu ocazii la alte ocazii ale ale gazdelor.

În debutul confruntării, pecicanii au părut zmei, în timp ce vizitatorii nu-și justificau titlul de campioni ai Hunedoarei, un județ cu tradiție în fotbal. Elevii lui Flavius Itul au fost au  pur și simplu niște jaloane, tabela nu putea rămâne prea mult timp alba. În minutul 7, Huțanu a centrat de pe dreapta, iar Arsene a marcat cu capul din mijlocul careului. După o altă ocazie uriașă, „cap” Copil din careul mic peste poartă, s-a făcut 2-0. Tot Huțanu a pătruns pe dreapta, a pasat pe jos în 12 metri, de unde Măgulean a înscris cu sete (min. 28).

Se părea că vom asista la un scor fluviu, mai ales că Progresul a ajuns foarte ușor în poziții de gol, dar de această dată Pașca a făcut minuni în fața lui Puie. Scăpați cu doar două goluri încasate și pe fondul unei ușoare oboseli acuzate de adversari, cei de la Retezatul au început și ei să joace, iar Țiric a marcat printr-un șut cu efect, de la marginea careului, cu un minut înainte de odihnă.

Așadar, actul secund s-a reluat de la scorul de 2-1 și cu un cu totul alt scenariu față de primul. Cel puțin până prin minutul 65-70, amfitrionii au fost destul de moleșiți, în timp ce Hațegul parcă a înviat. Rusu a început să aibă emoții în special la pătrunderile rapidului Țiric, care ba a finalizat periculos, ba a trimis în fața porții unde – însă – nu avea colegi pregătiți să reia în plasă.

Pe fondul schimbărilor, Pecica a căpătat suflu pe faza de atac, iar Drîglă a ratat de puțin ținta, la fel ca și Păcurar, în două rânduri. Ocazia finalului de meci i-a aparținut lui Arsene, care a reluat bine din 10 metri, dar Pașca a deviat mingea în bară și de acolo colegii săi au îndepărtat pericolul.

S-a terminat 2-1, un rezultat care îi mulțumește cât de cât pe oaspeți în perspectiva partidei retur. E clar că Progresul  își dorea mai mult și chiar a dat impresia că poate tranșa promovarea din prima manșă, după care meciul s-a schimbat. Așadar, promovarea se joacă peste exact o săptămână, în Țara Zimbrilor, cu Pecica, totuși, favorită.

Formații:

Pecica: Fl. Rusu – Ponta, Țugulescu (89 Gabor), Wild, Aldan – Huțanu, S. Popa, Arsene, Copil (74 Drâglă) – Puie (68 Moraru), Măgulean (63 Păcurar).  Antrenor: Dan Stupar.

Hațeg: Pașca – Ardelean, Ionașcu, Marcu (53 Mariș), Tămășiloni – Pițigoi, Buzducea, Pușcă – Țiric, Popesc (86 Tomoni), Popa (63 Roșca, 89 Dăncescu). Antrenor: Flavius Itul.

Arbitri: Marius Omuț (Satu Mare)  – Nicolae Chițoiu (Timișoara), Călin Cimponeriu ( Lugoj).

Observatori: Zaharia Ciev și Dorin Micșa ( Timișoara)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.